Un israelian a fost arestat după ce a publicat pe internet mai multe piese ale Madonnei

Poliţia israeliană a arestat un bărbat acuzat că ar fi accesat ilegal computerul cântăreţei Madonna şi că a publicat pe internet versiunile neterminate ale unor cântece de pe noul album al vedetei, “Rebel Heart”, informează hollywoodreporter.com.

Madonna

Presa israeliană a relatat că un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost arestat miercuri, în urma unei anchete care a durat o lună şi în care au fost implicate o firmă de detectivi particulari şi o unitate de luptă împotriva infracţiunilor cibernetice a Lahav 433 (echivalentul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) al Statelor Unite ale Americii).

Potrivit unei declaraţii a Lahav 433, suspectul “a accesat ilegal computerele personale ale mai multor artişti internaţionali, în ultimele câteva luni, şi a furat variante de promovare ale unor melodii care nu fuseseră lansate şi le-a vândut pe internet pentru o sumă de bani”.

“În lumina acestor rezultate ale anchetei, unitatea a colaborat îndeaproape cu FBI, având suspiciuni legate de existenţa mai multor accesări ilegale ale unor computere deţinute de artişti internaţionali neidentificaţi, de furtul şi de vânzarea operelor lor”, se arată în acelaşi document.

Mai multe melodii de pe albumul “Rebel Heart” al Madonnei au fost publicate ilegal pe internet în luna decembrie 2014, eveniment pe care cântăreaţa l-a calificat drept “un viol asupra artistului” şi “o formă de terorism”.

Într-o declaraţie pentru billboard.com, managerul Madonnei, Guy Osery, a catalogat publicarea melodiilor drept “devastatoare” şi a precizat că acest lucru a dus la lansarea în avans, pe 20 decembrie, a şase cântece de pe noul album, prin intermediul magazinului digital al Apple, iTunes.

Deşi autorităţile au emis un ordin legal privind neprezentarea publică a numelui suspectului, presa israeliană a publicat deja informaţii privind identitatea bărbatului, care ar fi un fost concurent la una dintre cele mai populare emisiuni muzicale-concurs televizate din Israel. Relatările presei vorbesc despre accesarea de către suspect a computerelor mai multor muzicieni, dar investigaţia ar fi fost demarată după publicarea cântecelor Madonnei.

Firma de investigaţii Wizman Yaar Investigations, cu sediul în Tel Aviv, a anunţat că a demarat o anchetă după ce a primit o plângere din partea lui Guy Osery.

Wizman Yaar Investigations a precizat că a trimis un agent la New York, pentru “a analiza computerul personal al cântăreţei, confirmând că avusese loc o accesare ilegală de pe un calculator din Israel”.

Firma a spus că a identificat calculatorul ca fiind unul din Tel Aviv şi apoi a contactat organizaţia Lahav 433, care a continuat ancheta, ce a dus la emiterea unui mandat de percheziţie a casei suspectului şi arestarea acestuia.

Lansarea oficială a albumului “Rebel Heart” al Madonnei este programată pentru 9 martie, prin intermediul casei de discuri Interscope Records, iar principalul single de pe acest nou disc, “Living for love”, va fi interpretat de cântăreaţă la gala premiilor Grammy, care va avea loc pe 8 februarie, la Los Angeles.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here