Rapperul Kanye West a urcat pe scenă la gala premiilor Grammy în timpul discursului de mulţumire pe care îl rostea Beck, recompensat la categoria „cel mai bun album al anului”, considerând că rockerul ar fi trebuit să renunţe la premiu şi să îl ofere cântăreţei Beyonce.
De această dată, rapperul spune că a fost cât se poate de serios şi că decizia organizatorilor de a nu o premia pe buna lui prietenă Beyonce a reprezentat „o palmă în plină faţă”, informează contactmusic.com.
După acest incident, Kanye West, care a urcat pe scenă dar, de această dată, nu l-a întrerupt pe Beck, a declarat pentru E! News: „Ştiu doar că organizatorii galei Grammy, dacă vor ca artiştii adevăraţi să revină şi în anii următori, atunci trebuie să înceteze să se joace cu noi. Noi nu ne vom mai juca cu ei. Iar Beck trebuie să respecte arta şi ar fi trebuit să ofere premiul său lui Beyonce”, notează Mediafax.
„Pentru că, atunci când continui să reduci tot mai mult arta şi să nu respecţi măiestria şi plesneşti oamenii în faţă după ce ei au oferit un episod muzical monumental, devii lipsit de respect faţă de inspiraţie. Iar noi, ca muzicieni, trebuie să-i inspirăm pe oamenii care merg la muncă în fiecare zi, iar ei ascultă acel album al lui Beyonce şi simt că albumul îi transportă într-o altă lume”, a adăugat el.
Kanye West, în vârstă de 37 de ani – care a fost însoţit la ceremonia de la Staples Centre din Los Angeles de soţia sa, starleta Kim Kardashian -, a recunoscut că şi-a încheiat mai devreme decât plănuise iniţial acea formă de protest, din respect pentru soţia lui şi fiica lor în vârstă de 19 de luni, North.
„Am o soţie, am o fiică şi am o linie vestimentară, aşadar nu voi face nimic pentru a-mi expune fiica în faţa unor riscuri. Cu toate acestea, am venit aici pentru a susţine creativitatea. Acesta este motivul pentru care nu am spus nimic cu voce tare în această seară. Însă voi ştiţi cu toţii ceea ce am vrut să fac atunci când am urcat pe acea scenă”, a adăugat rapperul.
