luni, iunie 16, 2025
AcasăȘTIRIViolonistul Andre Rieu a anunţat cel de-al doilea concert la Bucureşti

Violonistul Andre Rieu a anunţat cel de-al doilea concert la Bucureşti

În luna iunie a acestui an, André Rieu va urca pe scena din Piaţa Constituţiei, alături de orchestra Johann Strauss şi a invitaţilor speciali, pentru a-şi cuceri audienţa cu o nouă reprezentaţie fascinantă. Marele artist ne-a obişnuit cu seri de concert sold-out, iar spectacolul anunţat pentru ziua de sâmbătă, 11 iunie 2016, se înscrie în aceeaşi serie.

Andre Rieu Bucharest

Prin urmare, persoanele care doresc să petreacă peste trei ore de vis în compania maestrului André Rieu, pe ritmul muzicii clasice şi a celor mai fredonate melodii din repertoriul internaţional, îşi pot rezerva locurile pentru cel de-al doilea concert. Cel de-al doilea concert al marelui artist, va avea loc duminică, 12 iunie, începând cu ora 20:30, în Piaţa Constituţiei.

Biletele pentru noul concert André Rieu au fost puse în vânzare şi sunt disponibile atât online prin eventim.ro, precum şi de la magazinele partenere Eventim-Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărtureşti şi Humanitas, magazinele Carrefour şi benzinăriile OMV. Preţurile biletelor rămân neschimbate, fiind variabile în funcţie de categoria de loc.

În iunie 2015, celebrul violonist André Rieu a susţinut la Bucureşti, nu mai puţin de şapte concerte în acompaniamentul orchestrei sale, sub privirile a peste 85.000 de spectatori.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.