Vunk, primul concert din România cu dress code

Băieţii de la Vunk au anunţat când va avea loc ultimul loc concert din Bucureşti din anul 2013. Show-ul va avea loc pe 29 noiembrie la Club Tribute, iar băieţii îşi provoacă fanii la primul concert din România cu dress code: spectatorii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi “rock”.

vunk filmare clip asa si

„A fost aşa un an frumos şi important pentru noi, încât vrem să-l încheiem alături de cei care au fost alături de noi şi în 2013 şi să-i invităm să facă parte din lumea noastră şi în anul care vine. ‘Bucureşti, ultimul bal’ o să fie un concert-petrecere şi acesta este şi motivul pentru care, pentru prima dată, o să avem dress code pentru un concert şi acesta este “rock”. Formula fericirii descoperită pe 3 octombrie la Sala Polivalentă, anul acesta, continuă să-şi facă efectele şi să se aplice mereu, în concertele noastre, aşa că vă aşteptăm să simţiţi fericire împreună cu noi“, spune Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.

Concertul din club Tribute va avea şi câteva surprize speciale, invitaţi surpriză şi, în public, îi veţi putea descoperi pe mulţi dintre cei care au fost alături de trupa VUNK în acest an.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here