Laptop pentru gaming și muzică: ROG Zephyrus G14 – Alan Walker Edition

Ți s-a întâmplat vreodată în timp de dansai într-un club să fii teribil de invidios pe tipul cool înconjurat de o grămadă de aparate, care nu te lasă să-ți tragi sufletul între două melodii? Vrei ca și asupra ta să fie ațintite privirile visătoare, să creezi piese cu care să devii vedetă, fie și numai în rândul prietenilor tăi?

În loc să vizezi cu ochii deschiși, ar fi momentul să faci primii pași concreți spre visurile tale. Pentru asta, nu ai nevoie de propriul studio de înregistrare. Îți trebuie o cantitate preferabil industrială de talent și un instrument care să-ți ofere tot ce ai nevoie pentru a crea și mixa muzica ta: ROG Zephyrus G14 Alan Walker Edition. Da, e un laptop excelent pentru gaming, dar a devenit din ce în ce mai popular în producția muzicală.

Un laptop pentru muzicieni de orice nivel

Dacă te întrebi cum a ajuns Republic of Gamers să creeze un laptop care poarta numele unui DJ celebru ca Alan Walker, totul a plecat de la ideea inițială de extindere a gamei de produse și de accesare a unor noi categorii de public, după succesul uriaș de care s-a bucurat modelul ROG Zephyrus G14. Astfel, au apărut asocierea cu celebrul designer de modă cyberpunk „Acronym” și colaborarea cu skater-ul Nyjah Huston.

Dar cum mulți dintre utilizatorii produselor ROG sunt și fani EDM, compania a căutat un ambasador al mărcii și pentru industria muzicii electronice. Astfel, în 2019 ROG a semnat o colaborare cu celebrul DJ și creator de muzică Alan Walker, care a fost foarte încântat să lucreze cu brandul ROG. Walker s-a dovedit o pereche perfectă pentru ROG, cu stilul său vestimentar cyberpunk unic și videoclipurile sale, dar și pentru că a creat o coloană sonoră pentru popularul joc Fortnite.  De aceea, în 2020 ROG a creat un G14 personalizat doar pentru el, Walker alegând fiecare detaliu, de la culoarea tastaturii până la semnătura sa de pe plăcuța de identificare. De  îndată ce Walker a împărtășit poze cu acest G14 personalizat cu fanii săi, reacțiile au fost copleșitoare, iar ROG a fost asaltată cu întrebări despre unde se poate cumpăra unul. De aceea, ROG a decis să creeze ediția Alan Walker a laptopului G14 și a adus-o în România.

Design atractiv în stil cyberpunk

Primul lucru pe care îl vei remarca este cromatica cu accente de culoare albastră și nuanțele subtile de gri, care îi conferă ediției G14 Alan Walker Edition un aspect electro/cyberpunk. De asemenea, laptopul vine cu patru animații noi pentru cele 1.215 de mini-LED-uri ale AniMe Matrix de pe capac. Denumirea exclusivă a culorii, Spectre Blue, a fost inspirată de piesa lui Walker <The Spectre>.

2021 G14 Alan Walker Edition are o nouă placă de identificare, două centuri din material textil, dintre care una reflectă lumina în întuneric și un design foarte elegant al tastelor, cu 3 culori exclusive de capace de taste, albastre și gri, alese de Alan Walker. În plus, capacele tastelor A și W  au fost personalizate cu logo-ul Alan Walker.

Alte elemente personalizate ale acestui laptop sunt touchpad-ul, care are un nou model îndrăzneț de linii diagonale inspirat de modelele egalizatoarelor muzicale, precum și animația de boot, care prezintă logo-ul Alan Walker cu un efect sonor personalizat creat chiar de el.

Ingenios: ambalajul devine un instrument muzical

La acest laptop, chiar și ambalajul este unic: realizat din acril acoperit cu o cerneală conductivă specială, acesta vine cu o funcție exclusivă încorporată: ROG REMIX, care îți oferă o experiență practică de DJ. Aceasta prinde viață imediat ce este conectată la laptop printr-un cablu Type-C. Cu ajutorul software-ului ROG Remix, poți atinge zonele conductoare pentru a declanșa până la 18 efecte diferite și scurte clipuri animate create de Alan Walker. Poți începe să remixezi imediat cu piesa sa de succes „Sorry” – sau fii creativ remixând propriile tale melodii preferate.

Și pentru că a vrut ca experiența să meargă și mai departe, ROG a oferit la pachet G14 AW Edition cu o husă personalizată ROG AW pentru laptop, o șapcă de baseball și șosete create de echipa lor de design ROG Slash împreună cu Alan Walker.

Hardware puternic pentru performanțe de top

Cu 8 nuclee și 16 fire de execuție, procesorul mobil AMD Ryzen™ 9 5900HS („Cezanne”) este făcut pentru multitasking. Acesta funcționează cu o putere susținută de până la 35 W atunci când GPU-ul este activ și de 75 W de unul singur. Adaptat la laptopurile din seria Zephyrus, acest procesor generează mai puțină căldură, permițând performanțe superioare într-o carcasă atât de compactă. Cu până la 16GB de memorie DDR4-3200 dual-channel, ROG Zephyrus G14 trece cu brio prin sarcinile de multitasking de zi cu zi. Această memorie RAM excepțional de rapidă are lățimea de bandă necesară pentru a face față fără probleme studiului simultan, streaming-ului și navigării pe internet, cu performanțe generale și eficiență energetică mai mari decât la generațiile anterioare.

Placa grafică NVIDIA GeForce RTX™ 3050Ti, bazată pe arhitectura revoluționară Ampere, combină nucleele tradiționale CUDA pentru umbrire programabilă cu noile nuclee RT și Tensor pentru trasarea razelor în timp real și inteligență artificială. Rezultatul: efecte de iluminare uimitor de realiste, de la umbre schimbătoare la reflexii naturale, care permit o imersiune și mai profundă în jocurile de ultimă generație.

Ecrane cu rată de reîmprospătare ridicată

Panoul WQHD de 120 Hz combină ratele de reîmprospătare ridicate cu o rezoluție mare și o gamă de culori DCI-P3 de calitate profesională, pe care le redă cu o acuratețe validată Pantone®. De asemenea, suportă Adaptive-Sync, care sincronizează afișajul și GPU pentru a elimina tearing-ul și pentru a face ca gameplay-ul să fie mai fluid.  Panoul de tip IPS are unghiuri largi de vizualizare și acoperă 100 % din spațiul de culoare sRGB. Este încadrat de margini excepțional de subțiri, creând un raport ecran/corp de 85%, care face ca acest ecran să pară mai mare și mai captivant, indiferent de ceea ce creezi, urmărești sau joci.

Sunet captivant

Sunetul multidimensional aduce o mai mare profunzime și direcționare pentru o gamă largă de experiențe audio și poate oferi chiar un avantaj competitiv în jocuri. În Zephyrus G14, tehnologia Dolby Atmos îmbunătățește imersiunea spațială cu un sunet surround virtual atât pentru căști, cât și pentru difuzoare.

Algoritmii Dolby sunt, de asemenea, optimizați pentru a maximiza intensitatea și fidelitatea pentru difuzoarele integrate din G14. Două tweetere poziționate deasupra tastaturii lansează sunetele de înaltă frecvență direct către tine, în timp ce cele două woofere de sub ele oferă un bas profund amplificat de designul ErgoLift. Această configurație cu patru difuzoare oferă un sunet perfect echilibrat pe tot spectrul. Volumul este de 2,85 ori mai puternic și poate fi mărit în filme, muzică și jocuri fără a pierde claritatea sau detaliile.

Specificațiile laptopului ROG Zephyrus G14 Alan Walker Edition

  • Procesor: AMD Ryzen 9-5900HS
  • Placă video: NVIDIA GeForce RTX 3050Ti
  • Ecran: IPS QHD 120Hz, 100% DCI-P3, 300 niți
  • Memorie: 16 GB DDR4 la 3200 Mhz (un slot upgradabil)
  • Stocare: M.2 NVMe PCIe3.0 1 TB SSD
  • Porturi I/O: 1 x USB3.2 Gen2 Type-C™ cu DisplayPort™ 1.4 și PD, 1 x USB3.2 Gen2 Type-C™, 2x USB3.2 Gen1 Type-A, 1x HDMI 2.0b, 1 x Audio combo jack, 1x Kensington Lock
  • Audio: 2 boxe 2,5 W cu tehnologie Smart AMP, 2 tweetere 0,7 W
  • Baterie: 76 Wh
  • Adaptor: 180W
  • Greutate: 1,7 kg (cu AniMe Matrix)
  • Grosime: 17,9 mm (cu AniMe Matrix)
  • AniMe Matrix: 1.215 LED-uri (Spectre Blue)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here