
Seria de evenimente Stray Lights Showcase continua pe 5 mai, la Control Club din Bucuresti, cu un nou concert dedicat scenei alternative emergente din Romania. Evenimentul ii aduce in prim-plan pe Rotko, care isi lanseaza albumul de debut, alaturi de Coridor, Apt., una dintre cele mai promitatoare aparitii recente din zona midwest emo locala.
Rotko este o trupa din Cluj-Napoca, fondata in 2025, al carei sound se contureaza la intersectia dintre art-rock, electronic si alternativ. Muzica lor imbina synthuri modulare, drum machine-uri si chitari distorsionate intr-un peisaj sonor melancolic si straniu, completat de versuri introspective. Abordarea lor pune accent pe atmosfera si textura, mai degraba decat pe un mesaj explicit, creand experiente sonore care invita publicul la interpretare personala.

Referitor la procesul creativ, membrii Rotko subliniaza dimensiunea cinematografica a muzicii lor: „Sunetul synth-urilor difuze creeaza o atmosfera de film. Folosim texturi bogate si synthuri cu sonoritati vintage, des intalnite in filmele considerate astazi clasice. De aici vine probabil si senzatia aceasta cinematica.” In acelasi spirit, trupa evita directionarea emotionala a ascultatorului: „Nu ne propunem sa spunem oamenilor ce sa simta. Cu cat esti mai direct, cu atat risti sa iei din ceea ce muzica ar putea transmite.”
Trupa Rotko este alcatuita din Mircea Bozac (chitara, voce, synthuri), Ádam Soma Oriold (synthuri modulare, drum machines), Feiérvari Mark (synthuri), Tamas Tóth-Fabian (bass) si Marc Pocola (tobe).
Alaturi de ei, Coridor, Apt. aduce pe scena un amestec sincer si energic de midwest emo, cu radacini puternice in estetica DIY si lo-fi. Trupa bucuresteana, formata din Ștefan Tudose (voce/chitara), Rares Mazilescu (chitara), David Botonogu (tobe) si Victor Gavrila (bas/voce), propune un univers muzical in care armoniile, tipetele controlate si riff-urile de chitara construiesc piese personale, marcate de o sensibilitate autentica.

Materialul lor de debut, EP-ul „Interior”, reuneste cinci piese care surprind fragmente de viata cotidiana transformate in confesiuni muzicale directe si memorabile. În spatele unei aparente simplitati, Coridor, Apt. recupereaza o forma de sinceritate rara in peisajul actual, explorand emotii brute fara artificii inutile.
Stray Lights Showcase isi propune sa ofere o platforma constanta pentru artistii emergenti din zona indie si alternativa din Romania, facilitand intalnirea dintre public si noile directii sonore locale.
Concertul din 5 mai promite o seara vibranta, in care introspectia, energia si experimentul sonor se intalnesc intr-un cadru familiar publicului bucurestean.
Stray Lights functioneaza ca o retea de sprijin intre zeci de trupe alternative active – printre care Cardinal, Orkid, D.E.N.I.S, Zammorian, Second Wave, Baby Elvis, PLANT, Valerinne, Methadone Skies, Midpoint si Air Lines – o forma de rezistenta culturala intr-un ecosistem muzical precar.
„Stray Lights 2.0 este o necesitate. O forma de coagulare, colaborare si intrajutorare intre cat mai multe dintre trupele care fac muzica alternativa, neanacronica si relevanta din Romania. (…) Nu e o agentie, nu e un label — e un mic grup de oameni care incearca sa se ajute intre ei si, din cand in cand, sa mai puna de-o cantare.” — Vlad Ilicevici, Orkid / initiator Stray Lights
