miercuri, aprilie 15, 2026
AcasăTIMP LIBERVIDEO Cel mai mare patinoar indoor din lume va fi construit în...

VIDEO Cel mai mare patinoar indoor din lume va fi construit în Dubai

Conducătorul emiratului Dubai, Sheikh Mohammed Bin Rashid Al-Maktoum, a lansat un proiect de dezvoltare a turismului numit Meydan One, care va dispune de o pârtie de schi de 1,2 km lungime, de un patinoar și de cea mai mare fântână din lume, a declarat biroul său de presă, potrivit Agerpres.

meydan one dubai patinoar

Proiectul va acoperi o suprafață de 3,5 milioane de metri pătrați. Acesta va fi amplasat între turnul Burj Khalifa, cel mai înalt din lume (829 de metri), și hipodromul Meydan din centrul emiratului. Faza de proiect este programată să se încheie până în 2020, anul în care Dubai va fi primul oraș arab care va găzdui World Expo.

Ziarul local ‘SevenDays’ a notat primele impresii despre proiectul Meydan One. Conform acestuia, pe lângă pârtia de schi planificată și de patinoar, dezvoltarea va mai cuprinde și cea mai mare fântână din lume, capabilă să arunce apă până la 420 de metri înălțime. De asemenea, patinoarul de 1,5 km va fi cel mai lung din lume.

Hoteluri, proprietăți rezidențiale, un centru comercial și o clădire turn foarte înaltă numită Meydan One Tower sunt incluse în proiect.

Dubai are deja o pârtie de schi artificială de interior într-un centru comercial deschis în noiembrie 2005.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.