A debutat pe marele ecran ca interpreta rolului principal din ,,Crăiasa Zăpezii” şi e gata să revină în forţă din 1 ianuarie în cinematografe, pentru a-i împrumuta din nou vocea micuţei Gerda, din animaţia de succes care spre încântarea publicului se bucură de unele dintre cele mai spectaculoase efecte 3D.
Gerda este eroina principală din „Crăiasa Zăpezii” şi poate fi caracterizată ca fiind o fată curajoasă, blândă şi onestă, care are o voinţă foarte puternică. Pentru că a crescut într-un orfelinat, ea a învăţat să îşi apere punctul de vedere. Gerda este mereu gata să plece în orice aventură. Ea vede doar partea bună chiar şi la cei mai răi dintre oameni.
Inima ei bună şi blândă simte că Orm are probleme şi, împreună cu vechii ei prieteni, Gerda decide să-şi viziteze vechiul amic.
După ce au reuşit să oprească planurile malefice ale Crăiesei Zăpezii, trolii au început să se bucure de libertate fără limite. De când a fost aliatul principal în marea victorie, trolul Orm a devenit eroul tuturor. Totuşi, statutul de ajutor nu îl mulţumeşte, de aceea entuziastul personaj începe să împrăştie poveşti de-a dreptul ridicole, conform cărora el este adevăratul erou. De unul singur a învins-o pe Crăiasă şi acum urmează să ia în căsătorie o frumoasă prinţesă şi să moştenească o avere uriaşă!
Unde îl vor duce pe Orm amuzantele lui istorisiri, rămâne să descoperiţi urmărind animaţia „Crăiasa Zăpezii 2”, din 1 ianuarie 2016, la cinema. Un film distribuit de Freeman Entertainment!

