sâmbătă, aprilie 11, 2026
AcasăVERSURIAlina Sorescu - In numele iubirii (versuri)

Alina Sorescu – In numele iubirii (versuri)

Versurile piesei „In numele iubirii”, interpretata de Alina Sorescu

 

Nu îți e frică că lumea-i prea mică
Și n-o să ai unde să fugi când sunt flăcări în inima ta
Nu îți e frică, că tot se disipă
Și noi suntem stâncă de piatră, dar tot ne iubim, nu-i așa?

Căci am văzut cum ard atâtea sentimente
Și n-am făcut nimic ca să păstrăm momente,
Dar știm că sufletele noastre sunt defecte
Oare ai putea, să mai schimbi ceva?

Cad pradă iar privirii
Așa e legea firii
Să dau mai mult decât primesc în numele iubirii

Cad pradă iar privirii
Așa e legea firii
Hai spune-mi ce ai face tu în numele iubirii

Puțină durere e zbor în cădere,
Cum să mă iubesc singură fără
tine eu am învățat
Curajul dispare, dar tu-mi dai culoare
Iar amintirile noastre cu noi doi în piept le am păstrat

Căci am văzut cum ard atâtea sentimente
Și n-am făcut nimic ca să păstrăm momente,
Dar știm că sufletele noastre sunt defecte
Oare ai putea, să mai schimbi ceva?

Cad pradă iar privirii
Așa e legea firii
Să dau mai mult decât primesc în numele iubirii

Cad pradă iar privirii
Așa e legea firii
Hai spune-mi ce ai face tu în numele iubirii

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.