marți, aprilie 28, 2026
AcasăVERSURIFlorin Cercel - Omul bun sta in picioare (versuri)

Florin Cercel – Omul bun sta in picioare (versuri)

Versurile piesei „Omul bun sta in picioare”, interpretata de Florin Cercel

Lumea a dat viața asta, nici măcar timp să mă plâng
Mi-a dat în schimb necazuri să le frâng
Mai oftam puțin așa, că-mi suspina inima
Era greu și pentru ea

Parcă aveam contract cu supărarea of, pe numele meu semnat
Aproape mă ofileam ca floarea și tot am rezistat

Da omul bun stă în picioare,
Că-l ține Dumnezeu tare, da, iar am căzut
Viață ai căi încurcate și m-ai plimbat prin toate
Dar eu nu m-am pierdut

Dacă vorbesc de oameni și de ei m-am lămurit
Că binele curat mi s-a plătit
Nu mă mai miră nimic, toată lumea-i pe profit
Nu mai vezi un om cinstit

Parcă aveam contract cu supărarea of, pe numele meu semnat
Aproape mă ofileam ca floarea și tot am rezistat

Da omul bun stă în picioare,
Că-l ține Dumnezeu tare, da, iar am căzut
Viață ai căi încurcate și m-ai plimbat prin toate
Dar eu nu m-am pierdut

Da omul bun stă în picioare,
Că-l ține Dumnezeu tare, da, iar am căzut
Viață ai căi încurcate și m-ai plimbat prin toate
Dar eu nu m-am pierdut

Da omul bun stă în picioare,
Că-l ține Dumnezeu tare, da, iar am căzut
Viață ai căi încurcate și m-ai plimbat prin toate
Dar eu nu m-am pierdut

Da omul bun stă în picioare,
Că-l ține Dumnezeu tare, da, iar am căzut
Viață ai căi încurcate și m-ai plimbat prin toate
Dar eu nu m-am pierdut

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.