Versurile piesei „Iarta-ma copilarie”, interpretata de Florin Salam
Vreau să spun la lumea toată, ce vis am avut o dată
Parcă de vorbă stăteam, cu mine când copil eram
Mă priveam, mă admiram, mândru c-am ajuns așa
Și mă întreba timid, acum avem ce ne-am dorit
Avem tot ce am vrut vreodată, avem mașina aia visată
Avem tot ce ne trebuie și o casă cu multe camere
Și dacă avem ce ne-am dorit, de ce nu te văd zâmbind
Fiindcă am uitat copile, să mă bucur ca și tine
Hai, iartă-mă copilărie, că am fugit de tine
Nu știam ce gândesc când mi-am dorit să cresc
Și acum dacă aș putea, mi-aș da restul de zile
Pentru încă o vară de copilărie
N-aș da averile multe pentru un ceas care se învârte
De la dreapta la stânga, spre copilăria mea
Să mă ducă înapoi până într-o zi de joi
În decembrie 24 când plecam cu colindatul
Să mă bucur de câțiva lei și să-i împart cu ai mei
Să mai simt încă o dată fericirea adevărată
Că acum am ce mi-am dorit și tot nu mă văd zâmbind
Ce lecție îmi dai tu mie, scumpa mea copilărie
Hai, iartă-mă copilărie, că am fugit de tine
Nu știam ce gândesc când mi-am dorit să cresc
Și acum dacă aș putea, mi-aș da restul de zile
Pentru încă o vară de copilărie
Oamenii mari nu mai vor jucării
Oamenii mari vor numai hârtii
Poți să îți dorești orice cât vrei de tare
Dar nu-ți mai dori copile, să devi om mare
