joi, aprilie 23, 2026
AcasăVERSURIJO - Sa mai petrecem (versuri)

JO – Sa mai petrecem (versuri)

Versurile piesei „Sa mai petrecem”, interpretata de JO

 

Inimile rupte aici s-au strâns
Să uite câte amintiri s-au plâns,
Să uite de ieri, dar și de mâine,
Să se mintă că totul e bine.
Și cine sunt eu să judec,
Atunci când doare un suflet,
Și lumea toată e așa de gri.
Cândva treceam prin durere
La fel cum au trecut ele,
Dar mi-a trecut, când mi-ai zis că vii.

Și mă ridic la dans să mai petrecem
Încă o noapte trece, vreau să mai petrecem,
Și mă ridic la dans, că poate trece
Dorul poate trece, vreau să mai petrecem.

Și mă ridic la dans să mai petrecem
Încă o noapte trece, vreau să mai petrecem,
Și mă ridic la dans, că poate trece
Dorul poate trece, vreau să mai petrecem.

Nu știu cât de mult o să ne țină
Nici nu vreau să îmi imaginez
Cum eram înainte de bine
Înainte să mă îndrăgostesc.
Poate că e vinul de vină,
Poate că vreau să mă distrez
Abia am început să mă încălzesc.
Poate că e vinul de vină,
Poate că vreau să mă distrez
Abia am început să mă…

Mă ridic la dans să mai petrecem
Încă o noapte trece, vreau să mai petrecem,
Și mă ridic la dans, că poate trece
Dorul poate trece, vreau să mai petrecem.

Și mă ridic la dans să mai petrecem
Încă o noapte trece, vreau să mai petrecem,
Și mă ridic la dans, că poate trece
Dorul poate trece, vreau să mai petrecem.

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.