The Motans – Copiii care au visat greșit (versuri)

Versurile piesei “Copiii care au visat greșit”, interpretata de The Motans

 

Mi-au spus să nu mă joc cu focul, dar deja aveam scânteia
Și am deschis uși cu piciorul dacă nu a mers cu cheia.
Ne-au certat, dar noi nu ne-am oprit, au strigat din urmă că visăm greșit.
Nimeni nu ne-a spus formula, dar am înțeles ideea…

Malul e abrupt,
Știu pentru ce lupt
Cu suflet și trup
Mi-am promis să rup!

Acum versurile mele
Se aud din toate subteranele,
Mama, we did it!
Mama, all good!
Mama, ține-te bine, eu abia am început!

Acum versurile mele
Se aud din toate subteranele,
Se pare c-au schimbat lumea un pic
Copiii care au visat greșit.

Au încercat să ne taie din aripi, dar erau din plumb.
Să ne ascundă prețul, dar știam deja că-i scump.
Știam deja că mă așteaptă nopți nedormite,
Dar am știut că merită să merg înainte.
Știu bine prețul pe care l-am plătit
Și cât suflet rup din mine ca să-l pun în Cuvânt.
Dintr-un om cu un vis, într-un om c-o poveste,
Eu n-am mers pân’ la capăt, eu am mers cu mult peste.

De la început
Știu pentru ce lupt,
Cu suflet și trup
Mi-am promis să rup!

Acum versurile mele
Se aud din toate subteranele…
Mama, we did it!
Mama, all good!
Mama, ține-te bine, eu abia am început!

Acum versurile mele
Se aud din toate subteranele,
Se pare c-au schimbat lumea un pic
Copiii care au visat greșit.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here