Versurile piesei „Generații”, interpretata de Tudor Chirilă x Cojo
Știu că nu m-asculți
Am încercat în orice mod s-ajung la tine, cred că
mă dau bătut
Faci numai rău când vrei s-ajuți și te-nțeleg,
dar am o limită și simt că nu mai duc
Cum era vorba aia cu “eu te-am făcut”?
Hai, zi: eu te-am făcut,
eu te o…?”
O vorbă bună
o-mbărbătare
să nu mă cerți în față clasei când vedeai că plâng
o-mbrățișare
Să nu mă freci la cap cum de toți ceilalți pot și cum de eu nu sunt în stare
De ce-s copiii triști și depresivi, a dracu’ întrebare
de zici c-avem ceva cu voi și ne-am propus să fim așa
Tot ce-aruncați în noi e tot ce-aveați tot voi, demult, nevoie
Știi tu mai bine ce-mi trebuie mie, fiindcă nu m-asculți de fapt
Am doar 18
Am doar 18 ani
Eu nu stăteam ore în șir de vorbă eu cu mine
ca să n-ajung la niciun rezultat
Și-apoi să-mi dau singur sentința “copil traumatizat”
că trauma-n vremea mea era rușine
M-au dus ai mei la psiholog dar eu credeam că-i psihiatru
și mi-a fost frică și rușine să stau pe canapea
și să spun chestii despre mine
Poate că ar fi fost mai bine.
E adevărat noi am crescut cu vorba asta “e rușine”,
Un fel de “vezi că-i rău da nu-ți spunem de ce, ne crezi tu pe cuvânt și asta e”
și nici ce-i bine n-am aflat că-n vremea aia totul se înghițea nemestecat
Îmi spui si mie deci cât o să stai în pat cu argumentul ăsta
că ești traumatizat
Îmi spui si mie când o sa te ridici să le dai dracului de frici
Că pentru tine am muncit si ți-am dat
și ți-am tot dat până la vârsta asta tot ce eu nici n-am visat
Am doar 18
Am doar 18 ani
N-are tati timp acum
Ia-ți telefonul, fă ce crezi și fă-te mic când toți sunt mari pe internet
tu doar stagnezi
“Atâtea frici, bă nene, fii și tu mai prezent în realitate”
Merci, e fix ce vreau să aud când bubui de anxietate
Te bați cu pumnul în piept că tu te-ai descurcat
Habar n-aveai de psiholog, de-asta sub preș le-ai băgat
Doar fiindcă pare că nu te-au doborât
Visele cui se împlinesc de fapt prin tot ce ai făcut?
Tu îmi vorbești de anxietate, noi alergam după libertate
Nu eram bine material, voiam carieră, mașini, nopți în cluburi, capital
Bani, tată!
Afecțiune? Cum să dăm când n-a fost timp
nici de cămașă să mă schimb
Și când societatea-i junglă și nevoile-s primare
Așa crește și copilul: casă, masă, întâmplare
Ce e bine, ce e rău doar din telefonul tău n-ai să afli niciodată
Am greșit-o pe-asta, tată!
Am doar 18
Am doar 18 ani
Știu că ți-a fost greu
și îți venea să urli în pernă că nu mai duceai
și tu, și mama
și v-a fost frică
Nu-i rușinos să spui că uneori nu mai puteai
Da,
Eu sunt generația “ne-am descurcat”
Unora de alții nu ne-a păsat,
fiecare pentru el, nimic la comun, totul separat
V-am creat insule, nu pământuri
Am dărâmat poduri și le-am lăsat așa, bătute de gânduri
Îmi pare rău că dau rar pe-acasă
și atunci când vin facem ce facem și tot ne certăm
Mi-e dor de tine, muncesc continuu
Și mă amăgesc mereu că dacă te fac mândru ne împăcăm
Tu nu înțelegi că faci exact ce mi reproșezi?
Îmi reproșezi că nu încerc să te înțeleg, că nu te sprijin, nu te ajut
noi cărți de parenting chiar n-am avut dar te-am iubit cum am putut
Mi-aș fi dorit să poți să-mi spui măcar un “iartă-mă!” curat
E adevărat
cred că am urlat mai mult decât am ascultat
Se schimbă multe
vreau să înțeleg cum să vorbesc cu tine
și vreau să înțeleg cât îți e de greu
Vreau să te sun fără să am ceva nevoie
și să am răbdare fără să te cert să intri-n filmul meu
