EXCLUSIV Kappl, despre Nicu Covaci: „Am înțeles prietenia altfel decât el“

Formația Pasărea Rock, înființată de Josef Kappl, Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică, se pregătește intens de concertul de pe 25 martie, de la Sala Palatului, primul mare concert pe care trupa îl susține în Capitală.

josef kappl interviu exclusiv pasarea rock

Cu doar câteva zile înainte de concert, Josef Kappl a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări legate de noua formație și de relația pe care o mai au cu Nicu Covaci.

traiestemuzica.ro: Ce piese veți cânta în concertul de pe 25 martie? Se vor putea auzi și melodii precum „Zori de zi“, „În umbra marelui urs“, „Mica țiganiadă“, „Fată verde“ și „Andrii Popa“?

Josef Kappl: Nicu Covaci încearcă să ne interzică interpretarea compozițiilor Phoenix declarate de el la Uniunea Compozitorilor și a Muzicologilor din România. Însă, piese ca “Zori de zi” sau “În umbra marelui urs” nu vom interpreta oricum, pentru că acestea nu ne reprezintă, făcând parte dintr-un alt context și exprimând mai mult sentimentele personale ale compozitorului, conținând elemente autobiografice ale lui. Le văd mai mult ca piesele unui proiect solo.

Spre deosebire de acestea, piese ca “Mica țiganiadă”, “Fată verde”, “Mugur de fluier” sau “Nunta” sunt piese Phoenix lansate în anii ’70 și prin participarea noastră, pe care le-am interpreta cu drag, dacă hotărârea justiției ar fi în favoarea noastră. Dar ne descurcăm foarte bine si fără ele pentru că repertoriul nostru, care include bine înțeles și “Andrii Popa” și alte compoziții ale solistului nostru vocal, Mircea Baniciu, ca “Eșarfă în dar”, “Pisica neagră” sau “Întoarcerea la orient”, și piese Phoenix semnate de mine ca “Pasărea rock…and roll” (într-un aranjament nou la care a participat și Cristi Gram, numit “Pasărea rock…2014”), “Sirena”, “Pasărea Calandrinon” sau “Vasiliscul si Aspida”, și chiar piese noi ca “Legenda” și “Praznic năprasnic”, ar ajunge și pentru 2 concerte.

Ce surprize le pregătiți fanilor care vor merge la spectacolul de la Sala Palatului?

Păi surprizele să rămână surprize… Ceea ce pot dezvălui este componența formației noastre Pasărea Rock: Mircea Baniciu, voce și chitară, Josef Kappl, bas și voce, Ovidiu Lipan Tăndărică, tobe, Cristi Gram, chitară și cor, Teo Boar, chitară și cor, Vlady Cnejevici, clape și cor, iar ca invitați vor fi alături de noi Marius Bațu, voce și chitară, Costin Petrescu, percuție, și Mani Neumann, vioară și fluier.

Care este povestea din spatele melodiei și videoclipului „Praznic năprasnic“?

“Praznic năprasnic” chiar are o scurtă poveste. Prima piesă pe care am compus-o pentru Pasărea Rock a fost de fapt “Legenda”, pentru care aveam doar ideea textului. În momentul în care textierul Florin Dumitrescu (Sarmalele reci), contactat de managerul nostru Vali Rudolf, îmi prezenta pentru “Legenda” un text cu titlul “Praznic năprasnic”, făcusem deja eu un text pentru ea. Dar textul lui Florin îmi plăcuse atât de mult încât mi-a fost foarte ușor să compun o piesă nouă cu numele “Praznic năprasnic”.

Cum v-a venit ideea numelui „Pasărea Rock“?

Ne-a fost ușor să-l găsim în tezaurul moștenirii noastre spirituale, urmărind tradiția ornitologică.

Ce înseamnă să fii rocker acum și ce înseamna acest lucru în urma cu 30-40 de ani?

N-am fost nici în trecut și nu suntem nici acum rockeri. A fi rocker înseamnă să te încadrezi într-un anumit clișeu. În anii ’70, părul lung, bărbile și îmbrăcămintea noastră aparțineau de ținuta și estetica acelor timpuri, simbolizându-ne tendința spre libertate și atitudinea de nesupunere față de sistemul totalitar de-atunci.

Muzica noastră cuprinde o paletă întreagă de elemente dintre care rock-ul, folclorul, folk-ul, chiar și blues-ul sunt cele mai semnificative. Piese ca “Mugur de fluier” sau “Fată verde” aparțin mai mult de genul folk decât de cel rock, pe când piese ca “Pasărea rock…and roll” sau “Uciderea balaurului” mai mult de genul rock.

Cum s-a modificat, din punctul dumneavoastră de vedere, industria muzicală din România, în ultimii 24 de ani?

Evoluția industriei muzicale, nu numai autohtone, ci chiar globale, a fost în ultimii ani radical influențată de fenomenul internet. Cine a înțeles acest fenomen și știe cum să-l utilizeze are numai de câștigat. Această evoluție o consider pozitivă pentru noi, pentru că nu mai depindem de case de discuri și pentru că importanța concertelor live a crescut enorm. Oricum, adevăratele valoari și muzica bună s-au impus și se vor impune întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, prin calitate.

În ce relații ați rămas cu Nicu Covaci?

În niciun caz în relația de angajați ai firmei lui. Eu am înțeles întotdeauna prietenia cu totul altfel decât el.

Vă pare rău că nu duceți mai departe numele Phoenix?

Mă gândesc cu bucurie la trecut. Tot ce s-a întâplat, s-a întâmplat în mod firesc. Nu regret nimic și sunt mândru de ceea ce am reprezentat și ceea ce am realizat în trecut. Trecutul nu-l poți schimba, însă viitorul îl poți modela.

Numele noastre vor fi în veci asociate de numele legendei, nume cu care am scris toți împreună o pagină importantă din istoria rock-ului românesc. Acest lucru nu ni-l poate lua nimeni, oricât și-ar dori-o. Ne-am ales numele Pasărea Rock tocmai din respect față de legendă.

Ce planuri aveți pentru acest an?

Să realizăm un LP Pasărea Rock și să avem cât mai multe concerte pentru că avem o plăcere și o bucurie de nedescris să cântăm împreună o muzică adevărată. Noi vrem să trăim într-adevăr muzica.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here