Atunci când spui „X Factor”, spui, înainte de toate, emoţie şi atitudine de învingător pe scenă, iar asta au simţit-o pe pielea lor cei trei juraţi ai serilor de vineri de la Antena 1, atunci când în faţa lor s-a prezentat un puşti de doar 16 ani, cu grave probleme de vorbire.
Tatăl său a murit şi el când Say avea doar şase ani, iar necazurile nu s-au oprit aici: a suferit şi o operaţie în urma căreia i-au fost afectate corzile vocale, ba chiar exista riscul să nu mai poată vorbi niciodată.
Cu mari probleme de dicţie, poate şi din cauza faptului că are limba despicată, Say a ştiut exact ce melodie să-şi aleagă, pentru a le câştiga inimile juraţilor, care cu greu şi-au putut stăpâni lacrimile.
„M-ai emoţionat pentru că în ciuda acestui defect de vorbire pe care îl ai, ai ştiut să îţi alegi repertoriul şi mi-ai transmis o stare. Nu mă aşteptam. M-ai surprins… Nu ai cântat perfect, dar a fost mai importantă starea pe care mi-ai indus-o”, i-a mărturisit Ştefan Bănică, în vreme ce Delia i-a spus: „Ai un timbru de îngeraş”. Acesta a fost momentul în care Say a fugit către jurată, a îmbrăţisat-o şi i-a furat un pupic.
