duminică, aprilie 19, 2026
AcasăȘTIRIEminem, acuzat de plagiat de un grup care îi cere daune de...

Eminem, acuzat de plagiat de un grup care îi cere daune de 8 milioane de dolari

Rapperul american Eminem a fost dat în judecată şi ar putea plăti despăgubiri de 8 milioane de dolari după ce un grup rap din Chicago l-a acuzat că a folosit o parte din versurile unui cântec fără a-i cere permisiunea, informează nme.com.

Eminem

Eminem este acuzat de grupul rap Hotstylz, din Chicago, că a folosit 25 de secunde din cântecul „Lookin’ Boy”, din 2007, în hitul său din 2013 „Rap God”, fără a cere permisiunea.

Cântecul „Rap God”, care este inclus pe albumul „The Marshal Mathers LP 2”, a intrat în cartea recordurilor Guinness ca piesa muzicală cu cele mai multe cuvinte – 1.560 rostite în cele 6 minute şi 4 secunde ale cântecului.

În luna noiembrie 2014, Raymond Jones, pe numele de scenă Raydio G, şi Krazee, un alt rapper al grupului Hotstylz, au vorbit despre asemănările dintre cântecul lor şi hitul lui Eminem într-un interviu acordat revistei americane XXL.

„(Eminem, n.r.) a folosit atât de mult din cântecul nostru, iar asta nu e deloc în regulă pentru noi. Chestia e că a folosit atât de mult şi că trebuia să ne contacteze direct. Putea să găsească un mod de a ne contacta, cumva. Am vorbit despre problema asta într-un cântec care se cheamă ‘Rap Fraud’, în care am spus ce simţim referitor la lucrul ăsta”, au spus membrii Hotstylz.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.