Adela Popescu s-a apucat de electrostimulare musculară la Perform Studio şi pentru că nu are mult timp liber la dispoziţie, între repetiţiile la teatru, înregistrări la studio şi concertele în ţară cu DjProject, a ales acest antrenament de 20 de minute care echivalează cu 3 şedinţe la sală de fitness.
De-a lungul anilor, Adela a încercat multe tipuri de sport care au avut rezultate vizibile în timp, însă de data aceasta, vedetă a simţit efecte şi după prima şedinţă de electrostimulare musculară: „Nu am simţit că fac efort, pentru că se fac mişcări simple, într-un ritm foarte lent, însă muşchii lucrează intens. Dovada a fost a doua zi când îmi simţeam fiecare muşchiuleţ, oricât de mic şi de ascuns ar fi fost”, glumeşte Adela.
Artista are nevoie de energie şi de un tonus bun pentru toate activităţile pe care le are de făcut, iar eficienţa şedinţelor de electrostimulare musculare îi asigură o formă fizică bună într-un timp scurt: „Sunt entuziasmată că am descoperit acest tip de mişcare, pentru că am auzit că rezultatele în kilograme, dar şi în conturarea musculaturii se văd după doar 4 şedinţe a 20 de minute care se pot face într-o pauză de masă sau în drum spre casă”, spune cu convingere vedeta care are de gând să-i propună şi logodnicului ei, Radu Vâlcan, un împătimit al sporturilor, să încerce o vizită la Perform Studio.






