duminică, aprilie 12, 2026
AcasăȘTIRIJustin Bieber, aventură cu Kourtney Kardashian?

Justin Bieber, aventură cu Kourtney Kardashian?

Justin Bieber se pare că este aproape de o nouă cucerire, de această dată ținta făcând parte din „clanul” Kardashian, Kourtney, sora mai mare a celebrei Kim Kardashian, conform Agerpres.

justin bieber kourtney kardashian aventura

Kourtney Kardashian este mamă a trei copii și are cu 15 ani mai mult decât starul de origine canadiană, dar se pare că de această dată Justin Bieber a ales experiența în locul tinereții. Revista InTouch Weekly a publicat fotografii cu cei doi părăsind împreună clubul The Nice Guy din Los Angeles.

„Mămica sexy și singură și solistul canadian au venit separat la club, la începutul serii, dar au plecat împreună dimineața, în mașina lui Bieber. Se pare că diferența de vârstă de 15 ani nu stă în calea celor doi”, conform unei surse citate de InTouch Weekly.

Kourtney Kardashian este din nou singură după ce a rupt legătura lungă pe care a avut-o cu Scott Disick, la puțin timp după ce a adus pe lume al treilea copil din această relație, Reign. Motivul despărțirii a fost infidelitatea lui Scott care a fost fotografiat alături de o altă femeie.

Publicația britanică Daily Mail a prezentat de asemenea informația că între frumoasa mămică în vârstă de 36 de ani și cântărețul în vârstă de 21 de ani se înfiripă o idilă, precizând că aceasta s-a simțit minunat în compania lui Bieber în club.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.