După ce la mijlocul lunii ianuarie a prezentat teaser-ul clipului „Dilemma“, Akcent lansează acum videoclipul celei mai recente piese produse de Adi Sînă şi interpretată alături de Meriem.
„Am încredere în fanii mei, aşa cum ei au încredere in mine. ‘Dilemma’ începe un nou capitol în istoria Akcent, iar pentru 2015 am multe surprize. A fost magică atmosfera de la filmări şi am încercat să completăm mesajul piesei, să redăm ‘Dilemma’ şi misterul cu care ne confruntăm în fiecare relaţie”, a spus Adi Sînă.