După ce a colaborat cu Dorian Popa pentru „Banii“, Amna lansează „Milioanele de suflete“, piesă interpretată alături de Edward Sanda.
„Mi-am dorit mult să colaborez cu Edward pentru că e un artist talentat, cu foarte mult potenţial, iar lucrurile s-au legat foarte frumos şi natural în studio, când am început să lucrăm la single. «Milioanele de suflete» este o piesă fresh, de vară, care va ajunge, sperăm noi, în sufletele voastre. La filmări, m-am simţit exact ca în concediu, nici nu putea să-mi stea mintea la clip, pentru că eram la mare şi simţeam toată euforia. Eram cu capul în nori, cu gândul la valurile mării, nisipul fin şi soarele care ardea“, a spus Amna.
„Mă bucur mult că am avut ocazia să colaborez cu Amna. Este o artistă talentată şi cred că piesa pe care am compus-o împreună va ajunge la sufletele oamenilor“, a încheiat Edward Sanda.