Cu răni pe corp şi plini de sânge, aşa apar Cosy şi Elena B în videoclipul celui mai nou single lansat de artist. „Parte din tine” este cea de-a patra piesă de pe video albumul „Al şaselea simţ”, pe care Cosy îl lansează pe parcursul acestui an.
Clipul este unul atipic, dacă luăm în calcul actualele tendinţe în materie de videoclipuri muzicale româneşti, însă imaginile sunt metaforice. Sângele, măştile, rănile personajelor reprezintă, de fapt, anumite sentimente, cuvinte şi trăiri care în viaţa reală nu pot răni fizic. Cei doi artişti au renunţat la cadrele de imagine impecabilă şi au ales să facă artă, devenind personaje sugestive ale viziunii create de regizor.
„Mi-a plăcut întotdeauna ca videoclipurile mele să aibă o poveste, să mă motiveze să aduc puţină actorie, să existe mereu un substrat care să transmită eficient mesajele pieselor mele. „Parte din tine” este un clip altfel, imaginea mea este total diferită de cea de până acum. Mi-a plăcut foarte mult ideea regizorului şi prietenului Richard Stan. În prezent, am peste 10 clipuri regizate de el, iar de fiecare dată m-a surprins cu câte o idee care să-mi placă la nebunie. M-am adaptat foarte uşor scenariului, iar pentru mine, acest proiect a însemnat o provocare. Cu Elena a existat o chimie, am colaborat foarte bine. Tot ce sper este să vă placă proiectul şi atunci când daţi play să simţiţi întreaga stare pe care am vrut să o creăm”, spune Cosy.
„La momentul respectiv, a fost exact ceea ce simţeam, iar versurile lui Cosy s-au potrivit perfect. Cât despre videoclip, am avut în spate un regizor cu viziune şi o echipă minunată, cărora le mulţumesc din suflet pentru tot”, adaugă Elena B.

