miercuri, iulie 24, 2024
AcasăARTIȘTI ROMÂNIIris (Cristi Minculescu, Valter & Boro) si Felicia Filip, din nou impreuna...

Iris (Cristi Minculescu, Valter & Boro) si Felicia Filip, din nou impreuna pentru piesa „Ma intorc acasa”

La 27 de ani de la prima lor colaborare, Cristi Minculescu și Felicia Filip își reunesc glasurile pentru noul single „Mă întorc acasă„, o piesă sensibilă, însoțită de interpretările de excepție ale celor doi mari artiști.

Melodia este însoțită de un videoclip ”de înaltă ținută”, regizat de către Lazăr Cercel, a cincea colaborare dintre acesta din urmă și Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro.

Suntem foarte mulțumiți de rezultat și de noua noastră piesă, ne simțim excelent, fiind înconjurați de atâția prieteni: doamna Felicia Filip, care a acceptat din nou invitația noastră de a lansa o piesă împreună; Lazăr Cercel, alături de care am ajuns deja la al cincilea videoclip; Andreea Argatu, care a avut grijă să arătăm impecabil în acest videoclip.

Am lucrat la această piesă cu aceeași echipă de producție, Vlad Manolache și Ionuț Papu, și, după cinci single-uri împreună, pot spune că este foarte plăcut să ai alături, în studio, oameni care te cunosc”, ne-a povestit Cristi Minculescu, liderul formației.

„Mă întorc acasă” este o piesă cu un mesaj complex și de suflet, și poate fi considerată atât o piesă de dragoste, o celebrare a iubirii, cât și o piesă prin care se reamintește, fiecăruia dintre noi, despre importanța și siguranța casei, a căminului.

Single-ul este inspirat din experiența tuturor celor care au trăit departe de casă, iar melodia captivantă, împreună cu versurile sensibile, invită ascultătorii să se alăture unei călătorii a regăsirii de sine și cadrului familial.

„Pentru mine mesajul piesei este unul foarte important. „Acasă» este cel mai drag loc, pe care uneori ajungem să-l prețuim abia când nu-l mai avem sau când suntem departe de el. Este o baladă foarte puternică, care transmite emoții profunde și ne transpune în experiența vieții departe de casă, de tot ce ne este familiar.”, ne-a mai spus legenda rock-ului românesc, Cristi Minculescu.

Iris” va porni în această primăvară într-un lung turneu de promovare a noii piese, având în plan și câteva concerte în afara țării, dar și un nou album, mult așteptat de fanii înfocați ai trupei cu peste 40 de ani de activitate.

Piesa poate fi ascultată pe Spotify și toate platformele de streaming, iar videoclipul poate fi vizionat pe canalul de Youtube al casei de discuri Roton.

Felicia Filip este o soprană română cu o carieră de peste 30 de ani. Are o carieră internațională impresionantă, interpretând pe marile scene ale lumii: Opera Regală „Covent Garden”, Teatrele de Operă din Viena, Hamburg, Barcelona, Dresda, Frankfurt, Toronto, Toulouse, Bologna, Dortmund, Rotterdam, Limoges, Roma (Vatican), Toulon, Royal Wallonie Opera, Bruxelles. Felicia Filip este singura solistă de operă din lume care a câștigat toate Premiile Mozart, atât în 1983 la Barcelona, în 1987 la Viena și în 1991 la Toronto.

În 1996, în premieră pentru industria muzicală românească, Iris și Felicia Filip au lansat primul featuring între o soprană și o trupă rock, după modelul lui Montserrat Caballe – Freddie Mercury, în cadrul concertului de lansare a albumului ”Lună plină” de la Sala Polivalentă.

IRIS Cristi Minculescu, Valter & Boro feat. Felicia Filip – Ma intorc acasa (versuri)

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.