joi, aprilie 16, 2026
AcasăARTIȘTI ROMÂNIJean Gavril a lansat videoclipul melodiei „Jale Jeane”

Jean Gavril a lansat videoclipul melodiei „Jale Jeane”

Jean Gavril a lansat „Jale Jeane”, al doilea single extras de primul său EP.

Jale Jeane

După ce la finalul lunii mai, Jean şi Juno ne-au adus „Fată, bea cu mine”, imnul rock al verii, artistul continuă povestea cu „Jale Jeane”, a doua piesă extrasă de pe primul său EP.

Scrisă de artist în studiourile Hahaha Production, „Jale Jeane” prezintă un mix de rock’n’roll, funk, pop şi samba, cu un ritm garantat să-ţi intre în sânge. Având la bază un compliment cel puţin neobişnuit, dar reprezentativ artistului, piesa este însoţită de un videoclip semnat Monolit Studio, ce-l găseşte pe Jean în postura unui prezentator radio, alături de alte 3 planuri narative ce urmăresc diferite personaje feminine şi efectul pe care-l are piesa asupra acestora.

„Dans, samba şi-o chitară electrică. Despre asta e vorba. Restul vorbeşte de la sine. Ne vedem pe ringul de dans, vă pupă Jean”, a spus artistul.

Jean este artistul care îşi spune povestea prin piesele sale, fapt care îi oferă originalitate şi asigură publicului un moment unic. Odată urcat pe scenă, acesta trăieşte într-un mod aparte fiecare notă muzicală, iar creaţiile sale transmit emoţii şi libertate.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.