Sound fresh, energie, dans, culoare, doi artiști tineri și talentați – cuvintele care descriu cel mai recent single și videoclip lansate de Karmen – „Play Me”. Piesa este în colaborare cu Stylo G, artist și songwriter din Anglia, care de curând a avut o colaborare cu nimeni alta decât Nicki Minaj pentru piesa „Touch Down”.
„«Play me» este despre magia de la începutul unei povești de dragoste. Jocurile de seducție aduse de o relație la început fac totul să fie fun și special. Atracția aceea wow care nu te lasă în pace. Sunt sigură că vă veți regăsi în versuri și freshness-ul piesei nu vă va lăsa să stați jos. A fost o placere și o onoare să lucrez cu Stylo. Este un artist cu o energie molipsitoare“, a spus Karmen.
„Piesa este foarte cool, are acest sound de flaut, iar Karmen completează foarte bine totul. Prima oară am auzit-o pe Karmen pe piesă și mi s-a părut wow și apoi am știu că trebuie să adaug acel «sauce» al meu. Este un mix de sos Jamaican, sos românesc și puțin englezesc și așa a luat naștere «Play me». Karmen este foarte talentată și a fost o plăcere să lucrez alături de ea la piesă și la videoclip“, a încheiat Stylo G.