duminică, aprilie 26, 2026
AcasăARTIȘTI ROMÂNIKarym şi Mellina au lansat videoclipul melodiei „Anonim“

Karym şi Mellina au lansat videoclipul melodiei „Anonim“

Karym colaborează pentru prima dată cu Mellina şi lansează melodia „Anonim“, care este însoţită de videoclip.

karym mellina anonim videoclip

Produsă de Mellina, cu mixul şi masterul realizate de DOMG, piesa spune povestea a doi îndrăgostiţi care au încetat să mai comunice unul cu celălalt.
Mesajul melodiei este ilustrat printr-un videoclip pe care Karym şi Mellina l-au filmat într-o locaţie din Otopeni, în regia lui Anthony Icuagu.

„Sunt foarte încântat de acest proiect, îmi doream o colaborare cu Mellina de foarte mult timp. Mă bucur că a avut încredere în mine şi îi sunt recunoscător pentru acest lucru. Piesa este sensibilă şi profundă“, a spus Karym.

„Karym este unul dintre cei mai talentaţi elevi de la şcoala mea de muzică, Tralala School. L-am rugat să tragă ghidul de băiat pentru piesa ‘Anonim’, care i s-a potrivit ca o mănuşă, aşa că am făcut-o împreună. Am compus piesa gândindu-mă la cei care am avut o iubire în care ne cunoşteam sufletul unul altuia, dar în final devenim nişte străini“, a încheiat Mellina.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.