Chiar dacă au găsit sau nu un răspuns la întrebarea „Unde-i dragostea”, Liviu Hodor şi Mona lansează o nouă piesă cu versuri în limba română, piesă ce aduce vara mai repede, cu ritmurile incendiare şi cu un mesaj optimist.

Mare, soare, distracţie, romatism sunt premisele unei veri incendiare, iar piesă „Tic Tac”, compusă de către Adrian Sînă, împărtăşeşte emoţiile unor clipe de neuitat, petrecute alături de persoana iubită.
„Ne-am întâlnit la studio, mi-a arătat un draft al piesei, mi-a plăcut mult şi am decis să lucrăm împreună. E o piesă optimistă, despre genul acela de întâmplări din viaţă de care trebuie să te bucuri cu adevărat. Nu ştim când vom filma clipul, poate chiar de 1 mai. Dar sigur filmările vor avea loc la mare!”, completează Liviu Hodor.
Single-ul „Tic Tac” transformă tristeţea rezultată din pierderea fericirii, ce se regăsea în piesa „Unde-i dragostea”, în speranţa unui nou început.
„Tic Tac vorbeşte despre secundele, minutele, orele, zilele, anii, întâmplările şi experienţele ce trebuie trăite intens, despre atitudinea pozitivă care ne face viaţa frumoasă şi împlinită, dar mai mult decât orice, aminteşte cât de importantă este dragostea”, adaugă Mona.
