La mai bine de trei luni după ce a lansat prima melodie din carieră, Omar Arnaout, câştigătorul primului sezon al show-ului „Next Star“, de la Antena 1, a fost ales de Lora pentru a interpreta împreună melodia „Flying solo“.
„Sunt încantată de această colaborare cu Omar. Piesa o am de doi ani, timp în care nu am promovat-o pentru că nu găseam o logică prin care eu să cânt o piesă cu refren în arabă. Când l-am cunoscut pe Omar, am înțeles că este momentul să regândesc piesa, totul acum căpătând sens. Cu Omar am lucrat foarte bine, a înțeles ce-mi doresc, a ‘prins’ foarte repede linia melodică și metrica versurilor”, a spus Lora.
