Magie si pasiune in cel mai recent videoclip al lui Connect-R alaturi de Raisa

Connect-R & Raisa

La doar 17 ani a bifat deja colaborari cu unele dintre cele mai mari nume ale showbiz-ului romanesc si are deja in repertoriu piese ale producatorilor de hituri din industria muzicala din Romania, iar frumoasa artista nu se opreste aici. Raisa lanseaza alaturi de Connect-R cel mai nou single “Ma imbraca in cuvinte”, un featuring care vorbeste despre dragostea naiva a unei tinere pentru mentorul ei, despre pasiune si atractie, despre magie si hipnoza.

“Eu sunt magician in videoclipul gandit de Isabella Szanto si echipa ei, iar Raisa se lasa atrasa in vraja mea, hipnotizata de cuvintele pe care i le spun si pe care, desi stie ca sunt minciuni, le crede din iubire si se lasa purtata de ele. Ma bucur ca pot da din magia mea, stransa in atatia ani de cariera, generatiei tinere, care vine puternic din urma si care are un reprezentant de baza in Raisa, o voce extraordinara, de care o sa auziti mult timp” spune Connect-R.

Videoclipul a fost realizat intr-o singura zi, 24 de ore de filmare si schimbari de decor, intr-o zi extrem de friguroasa si in conditii de maxima siguranta pentru toti cei prezenti pe set. In niste tinute extrem de sexy si purtand o lentila oarba pe unul dintre ochi, Raisa a avut de realizat cadre complexe, acrobatice, suspendata in aer la 5 m de sol, sau controland doi caini antrenati, insa usor agitati de atmosfera, cu care insa a reusit sa se adapteze imediat.

Raisa declara: “Ma imbraca in cuvinte” face parte din pasul urmator al maturizarii mele artistice, un featuring cu Connect-r, pe care il admir de foarte mult timp si de la care am de invatat multe. Trebuie sa ii multumesc si pentru piesa, pe care am ales-o dupa prima ascultare si pe care ma bucur ca am decis sa o cantam impreuna, ni se potriveste si speram sa ajunga la cat mai multi oameni.

Raisa

Piesa “Ma imbraca in cuvinte” s-a lansat astazi pe canalul oficial de YouTube al artistei.
Raisa continua pregatirea ei pentru dezvoltarea carierei muzicale, pe care o doreste si la nivel academic, optand pentru cursurile Berklee – celebra universitate din America pe care au absolvit-o nume mari din muzica internationala.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here