Marius Nedelcu a lansat o nouă piesă, „Lifeline“

Marius Nedelcu revine cu un nou single, proaspăt ieşit din laboratorul de hituri al lui Adrian Sînă şi ale cărui versuri poartă semnătura artistului.

Marius Nedelcu

Piesa „Lifeline” are un mesaj de actualitate pentru relaţiile moderne, supuse uneori incertitudinii sau a temerilor legate de viitor. Conceptul videoclipului îi aparţine lui Marius şi îl prezintă pe artist într-un cabinet psihologic, cerând ajutor pentru durerea sufletului său. Cu toate acestea, finalul este unul deschis, părând că personajul începe să îşi găsească alinarea de care are nevoie. Să fie oare efectul femeii misterioase şi al tratamentului său senzual?

Despre mesajul piesei, artistul a mărturisit: „Este frumos să iubeşti, dar poate să fie şi dureros atunci când îşi face loc sentimentul de panică, temerea că poţi pierde acea iubire. Personajul piesei caută ajutor, iar la final pare să fi găsit ceea ce caută sau poate totul a fost un simplu pretext”.

Adrian Sînă, compozitorul piesei, a declarat: „Mulţi oameni mi-au scris de-a lungul timpului spunând că şi-ar dori să lucrez din nou cu Marius Nedelcu şi iată că s-a întâmplat. Sper să fie un mare mare hit, e o piesă specială”.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here