După succesul înregistrat cu hitul „Mă ucide ea“, care a strâns peste 26 de milioane de vizualizări pe YouTube şi a ocupat primul loc în cele mai importante clasamente muzicale, Mihail lansează un nou single pictat în nuanţe de nostalgie, „Simt că ne-am îndepărtat“.
„Trecuse ceva timp de când mă despărţisem de fosta mea iubită, trecusem prin zile mai grele, pline de dor, zile fără sens, intense şi pustii. A fost o zi în care ea a trecut să-şi mai ia ceva lucruri de la mine şi, când ne-am văzut, am mai povestit evident despre cum suntem. A fost o discuţie mai formală şi superficială, dar a fost un moment în care am realizat că vorbesc cu totalmente alt om. Mi-am dat seama că ea nu mai e fata de care eram îndrăgostit, că ea nu o să se mai uite la mine, probabil niciodată, cu privirea aia care mă obişnuise. A fost un moment trist, în care mi-am dat seama că am pierdut o persoană dragă. Cred că versurile piesei sunt mai mult un pretext pentru a sublinia, de fapt, starea şi atmosfera acelui moment de îndepărtare. A fost o trăire pe care am simţit-o atât de intens încât, la un moment dat, aş fi cântat doar ‘Simt că ne-am îndepărtat’ şi atât“, a spus Mihail.