Mihail a lansat varianta în engleză a melodiei „Who you are“

După o vară încărcată ce a culminat cu prezenţa la Untold, unde Mihail şi-a prezentat noul concept de show în faţa a mii de oameni, artistul lansează astăzi o nouă versiune a hit-ului „Who You Are”.

Mihail

„Forma iniţială a piesei a fost cea cu partea în română şi sincer, iniţial, nu am plănuit să lansez şi varianta completă în engleză. M-au bucurat foarte mult reacţiile oamenilor şi feedback-ul incredibil pe care l-am primit în ultimele luni”, a spus Mihail.

O piesă inspirată, la fel ca şi precedentele single-uri, din experienţele sale personale şi din trăirile care i-au creionat personalitatea, „Who You Are” a fost una dintre cele mai difuzate piese din ultimele luni, fiind în momentul de faţă #1 în topul Media Forest.

Videoclipul este marcat de un dans cu sinele, o redescoperire ce vine în completarea mesajului piesei.

Mihail s-a făcut remarcat odată cu lansarea hitului „Mă ucide ea”, care a fost ascultată de peste 60 de milioane de ori pe YouTube şi a ocupat primul loc în cele mai importante clasamente muzicale. Pentru el, arta este un stil de viaţă, în afara muzicii dedicându-se şi pasiunii sale pentru pictură şi fotografie. ‘Who You Are’ marchează încă un capitol din povestea sa pe care o împărtăşeşte cu publicul aşa cum a făcut-o de fiecare dată: cu gratitudine şi sinceritate.

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.