Ray Jams, Rocks şi Mario V. au lansat melodia „Gloria“

Single-ul “Gloria” vorbeşte despre drumul unui artist şi despre dificultăţile pe care le întâmpină, despre plăceri şi neplăceri, despre agonie şi extaz, despre câştiguri şi pierderi, despre oraş şi despre agitaţia de zi cu zi. Şi toate acestea sunt personificate sub forma unei femei pe nume Gloria.

Ray Jams, Rocks, Mario V - Gloria

“Am început să lucrăm la piesă, pe la sfârşitul anului 2012. Piesa a luat naştere dintr-o simplă joacă, în urma unei discuţii comico-filosofice cu Rocks… ‘Nimeni nu ţi-a spus cât de greu o să fie… să atingi gloria / Drumul până acolo e o mare nebunie, dar iubeşti euforia'”, declară Ray Jams.

Pe Rocks, vocea care dă viaţă refrenului, unii dintre voi s-ar putea să o cunoaşteţi sub denumirea de Roxy Rocks, ea aflându-se, cu câţiva ani în urmă, în componenţa trupei Heaven sau, poate, din videoclipul piesei “Mr. Right”, primul ei single.

“Rocks s-a retras din showbiz, dar rămâne, în continuare, una dintre vocile de top, cel puţin în cărţile mele. Despre Mario V pot spune că este minunat să colaborez cu el, fiind un artist pe care l-am admirat, încă din clipa în care l-am auzit pe refrenul piesei “Străzile”, feat-ul cu cei de la B.U.G. Mafia” , adaugă Ray Jams despre line-up-ul artistic de pe Gloria.

Instrumentalul a fost realizat de către Ray Jams, muzica a fost compusă de Rocks şi Mario V, versurile sunt scrise de către cei trei artişti, iar de lyric video s-a ocupat Anton Valentin.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here