Ryme şi Pavel Petricenco au lansat videoclipul piesei „Inner trouble“

Un nou label muzical, Moys Records, îşi face apariţia pe piaţa muzicală din România cu un proiect fresh, semnat Ryme şi Pavel Petricenco.

Moys este acronimul sintagmei „Music of your soul“, iar acesta este mesajul pe care label-ul îşi doreşte să-l transmită publicului, prin intermediul unui sound nou, care să aducă în mainstream o viziune nonconformistă şi ce înglobează genurile funk, trap, rock şi indie.

Piesa „Inner trouble“, scrisă şi compusă de Ryme şi Pavel Petricenco, înglobează perfect stilurile hip hop şi rock, iar versurile spun povestea experienţelor proprii ale artiştilor în drumul lor către succes, în ciuda obstacolelor pe care oamenii din jur le pot aduce pe parcurs.

„Ideea este unică pe piaţa din România. Linkin Park, Gorillaz sau Limp Bizkit sunt doar câteva dintre numele sonore ce deja aplică cu brio această îmbinare pe piaţa internaţională“, a spus Pavel Petricenco.

Videoclipul piesei „Inner trouble“, regizat de Silviu Mindroc, prezintă într-o viziune nonconformistă şi rebelă, plină de energie şi dinamism, lupta dintre sexe, care uneori poate conduce la singurătate.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here