Ștefan Orfescu, solistul cunoscut pentru colaborările cu Claudia Pavel și trupa Avenue, lansează melodia „Refren despre noi“. Piesa este compusă chiar de Ștefan și reprezintă o colaborare cu Alexandra Ungureanu.
„Ștefan mi-e un prieten foarte drag și mă bucur că am avut de multe ori ocazia să colaborăm artistic, fie în formulă de band, fie doar noi, voce și chitară. Era imposibil să nu se lege ceva și în momentul în care a început să lucreze pentru albumul lui. Dintre toate piesele, „Refren despre noi” este preferata mea. E o piesa cu o scriitură fină, misterioasă și intensă, și sunt convinsă că va ajunge ușor la inimile celor care asculta“, a încheiat Alexandra Ungureanu.

