Walif Issa prezinta single-ul insotit de videoclip „Written on the Walls”

Walif Issa este un compozitor și cântăreț român de origini siriene, care și-a lansat în iulie
2020 EP-ul „Color Blind”. După EP-ul de debut, artistul în vârstă de 26 de ani, lansează
single-ul „Written on the Walls” pe 21 ianuarie 2022 și anunță lansarea unui nou album
intitulat “Going Places”.

Single-ul își ia titlul „Written on the walls” după obiceiul lui din adolescență de a-și folosi
pereții drept jurnal. Tema acestei piese este nevoia pe care o simțim cu toții uneori de a ne
întoarce acasă, și ce se întâmplă când circumstanțele vieții ne-au îndepărtat de locul familiar și iubit.

“Pentru mine această piesă reprezintă un moment de introspecție, o realizare a trecerii
timpului și o celebrare a tuturor momentelor frumoase care m-au conturat. A fost un proces magic să mă reîntorc în pielea unui adolescent și să-l anunț că totul va fi bine.”, explică Walif Issa.

Single-ul este insoțit de un videoclip care crează o paralela între căutarea unui sens în
prezent, cu dorul vremurilor din trecut. “De la colaborarea în procesul de compoziție (Corina Atudorei) și realizarea unor producții muzicale cât mai apropiate de sunetul meu (Emanuel Uiuiu / Sturza Cosmin) până la videoclipul muzical al piesei (Patricia Niță), a fost o adevărată plăcere pentru mine să pot lucra cu oameni pe care îi admir.”, adaugă Walif Issa.

Albumul de debut “Going Places” apare pe 15 martie 2022 și prezintă o primă colecție din
compozițiile originale ale lui Walif Issa.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a artistului și pagina de Spotify
Facebook: https://redirect.is/xdc69vf
Spotify: https://redirect.is/94x8gfb

1 COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here