Rapperul anglo-cipriot A.M. Sniper ne surprinde cu un nou videoclip, realizat de această dată pentru piesa „Send for me”, care este o colaborare cu Foureira şi Afro B.
Piesa are deja 700.000 de streamuri pe Spotify şi a intrat în Spotify Viral Top 50 în 5 ţări diferite. Mai mult decât atât, „Send for me” a stat aproximativ 10 săptămâni în Music Week Urban Club Charts.
Pe numele real Anthony Melas, A.M. Sniper este un rapper cunoscut şi datorită colaborării cu grupul So Solid Crew. Artistul s-a născut în Marea Britanie, dar locuieşte acum în Ayia Napa (Cipru), unde organizează festivalul NapaRocks. În cariera solo, A.M. Sniper a colaborat cu artişti ca Jaguar Skills, Wiley, Tinie Tempah şi Wretch 32.

