VIDEO Steven Soderbergh pariază totul pe comedia „Logan Lucky: Cursa norocului“

Regizorul Steven Soderbergh revine pe marile ecrane după o pauză de 4 ani, cu „Logan Lucky: Cursa norocului“, o comedie care mizează pe o distribuţie de excepţie şi îi aduce pe marile ecrane, din 29 septembrie pe Channing Tatum, Daniel Craig, Seth MacFarlane, Katie Holmes, Sebastian Stan, Adam Driver şi Riley Keough.

logan lucky cursa norocului film

Câştigător al Premiului Oscar, Steven Soderbergh este de peste trei decenii un pion de bază al industriei cinematografice, pe care a înzestrat-o cu titluri de referinţă, care i-au garantat deopotrivă notorietatea şi respectul.

„Logan Lucky: Cursa norocului” prezintă povestea a trei fraţi cu multe eşecuri la activ, dar hotărâţi să îşi schimbe soarta cu orice preţ. Fără opţiuni sau vreo perspectivă strălucită, cei trei pun la cale un jaf elaborat şi periculos chiar în mijlocul celei mai aglomerate competiţii Nascar din zonă. Pentru a sparge sistemul de siguranţă şi a pătrunde în seiful de sub pistă, Jimmy (Tatum) apelează la ajutorul lui Joe Bang (Daniel Craig), un expert în demolări cu o mică problemă: este reţinut după gratii.

Pe lângă încercarea lor de a duce ambiţiosul plan la bun sfârşit, fraţii Logan mai trebuie să depăşească un obstacol şi să scape de suspiciunea unui agent FBI (Hilary Swank) care începe să investigheze cazul.

Un adevărat proiect de suflet, „Logan Lucky: Cursa norocului“ s-a bucurat de concursul apropiaţilor regizorului, scenariul filmului fiindu-i prezentat lui Steven Soderbergh chiar de către soţia sa, în timp ce Rebecca Blunt este cea care îl semnează, fiind o bună prietenă de familie. „Inițial am fost rugat să găsesc un regizor care să se ocupe de acest scenariu, însă am fost foarte entuziasmat de ce am citit. După aproximativ două săptămâni, am recunoscut că nu vreau să regizeze nimeni altcineva acest film deoarece aveam deja o viziune foarte clară despre cum vreau sa arate“, a declarat Soderbergh.

Cu o distribuţie de zile mari, completată de Seth MacFarlane, Katie Holmes, Katherine Waterson, Dwight Yoakam şi Sebastian Stan, comedia „Logan Lucky: Cursa norocului” are premiera în cinematografele din ţară pe 29 septembrie, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here