James Hype revine în România pentru a doua oară, tot la București, pe 23 septembrie, la Laminor Arena. Acesta aduce în premieră noul concept de show Stereohype al labelului pe care l-a fondat ce include un DJ set special extended pe care îl pregătește pentru fanii care vor veni să se bucure de muzica lui. Artistului i se vor alătura Tita Lau și R3wire, ambii producători și DJi la Stereohype, casa de discuri a lui James Hype.
James Hype este considerat astăzi unul dintre cei mai buni DJi din lume și a demonstrat acest lucru prin toate reușitele de până acum: single-urile sale cumulează sute de milioane de stream-uri și sunt ascultate la toate festivalurile și cluburile din întreaga lume, iar piesele cele mai de succes au obținut premii importante. Ceea ce îl face diferit pe James Hype este performance-ul său live care captivează milioane de fani din întreaga lume.
Ca urmare a ascensiunii sale fulgerătoare din ultimii ani, artistul britanic a fost inclus în line-up-ul celor mai prestigioase festivaluri din lume: Tomorrowland, Electric Daisy Carnival, Lollapalooza, Creamfields, Ultra Music Festival, ADE, Mysteryland și altele. James Hype continuă să fie unul dintre cei mai prolifici remixeri din lume, cu remixuri foarte apreciate de artiști de top precum Ed Sheeran, Meduza, Tiesto și Bruno Mars. Capacitatea lui James Hype de a crea și produce melodii captivante, precum „More Than Friends”, „You Give Me a Feeling”, „Afraid” și super hitul „Ferrari”, a fost fundamentală pentru succesul și popularitatea sa.
Tita Lau este una dintre cele mai recente prezențe feminine din muzica electronică internațională. A devenit cunoscută publicului în urmă cu 3 ani, datorită prezenței sale în playlist-uri puternice pe magazinele digitale, dar și datorită colaborării cu labeluri precum Spinnin Records, Armada Records, Solotoko și acum Stereohype. În scurta ei carieră solo, Tita Lau a cunoscut deja succesul în topurile Beatport, inclusiv locul 1 pentru „Disconnected”, în colaborare cu James Hype.
R3wire este DJ și producător din Londra, o prezență fresh în industria EDM și vine în România în septembrie să completeze o seară Stereohype la Laminor Arena, în București.
Publicul din țara noastră l-a putut vedea în premieră, anul trecut, la SAGA Festival.
Laminor Arena este cel mai nou și spectaculos spațiu de evenimente din București, un loc industrial, multifuncțional, futurist, conceput pentru concerte, târguri, conferințe.
Pentru evenimentul de pe 23 septembrie, doritorii se pot pre-înregistra pe site-ul http://stereohype-romania.com. Biletele vor fi puse în vânzare pe 29 august.
Balkanik Festival – Home of World Music, eveniment recunoscut în țară și peste hotare ca unul dintre cele mai autentice și dinamice festivaluri de gen din Europa, revine între 8 și 10 septembrie la Grădina Uranus și pe strada Uranus din București, pentru a sărbători aniversarea de zece ani.
Această ediție aniversară aduce o noutate captivantă: Balkanik Street Fair va anima strada Uranus în weekend-ul 8 – 10 septembrie, transformând-o într-o călătorie imersivă fascinantă în culturile și tradițiile regionale, printr-un târg de artizanat reinterpretat, jam sessions, ateliere creative și multe alte activități care vor însufleți una dintre străzile importante din vechiul cartier Uranus, unde odinioară locuiau meșteșugarii și negustorii vechiului București.
În Grădina Uranus, vor avea loc concertele de la scena mare a festivalului, expoziții, demonstrații meșteșugărești și ateliere creative, video mapping pe turnul de apă istoric, mese rotunde despre tradițiile creative și activități pentru toate vârstele.
Artiștii care vor urca pe scena mare a Balkanik Festival, ediția X, sunt:
Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara din Zece Prăjini (România)
Ovidiu Lipan Țăndărică este un artist complex, fiind unul din protagoniștii rock-ului românesc. Jumătate din viață și-a petrecut-o în exil, în Germania, întorcându-se pe meleagurile romanești după Revoluție. Întors în țară, a început să promoveze cultura muzicală românească și armânească, prin realizarea mai multor albume diferite din punct de vedere stilistic. Compozițiile sale, „Natalis”, „Margareta”, „Ave Maria”, „Tango Toledo”, au devenit piese de referință pentru genurile multi-etnice care conviețuiesc în spațiul românesc. Fanfara Shukar numită și „Speranța” (în limba română) este o fanfară din satul Zece Prăjini, Iași, care s-a remarcat prin muzica cu tonalități balcanice, stilul lor fiind asociat cu cel al lui Goran Bregovic. Drumul formației a căpătat avânt odată cu remarcarea ei de către Speranța Rădulescu, etno-muzicolog la Muzeul Țăranului Român din București, în ediția din 1989 a Cântării României.
PAPIERS D’ARMÉNIES cu Dan Gharibian (ex-Bratsch) (Armenia-Franța)
Inspirată de compozițiile muzicale tradiționale ale Armeniei, Greciei și Turciei, Papiers d’Arménies traversează această rută care, de la est la vest, a inspirat mulți poeți, pictori, și artiști. Cântecele populare armene din Achroughs se intersectează cu romanțele din Anatolia și Georgia. Conduși de Dan Gharibian – fostul solist al grupului Bratsch! – muzicienii reinventează o mare Armenie, cu amintiri, chipuri și parfumuri ale copilăriei. Ei povestesc, de asemenea, exilul în Grecia a mii de armeni care au sosit cu barca în anii 1920, care au populat cartierele sărace din Atena și Salonic. Aceștia vibrau auzind sunetele muzicii Rebetiko, muzica mahalalelor unde se cântau exilul, suferința și dragostea pierdută.
SMADJ BALKAN PROJECT (Franța-Tunisia)
Muzician parizian născut în Tunisia, Jean-Pierre Smadja (Smadj) a crescut ascultând muzică orientală, braziliană, funk, soul și folk. În 2003, Smadj s-a alăturat maestrului percuționist Burhan Öçal pentru proiectul Burhan Öçal & The Trakya All Stars. Între timp, Smadj a înregistrat propriile proiecte alături de alți virtuozi turci precum Savas Zurnaci și Orhan Osman, dar și cu DuOud („Sakat” alături de muzicianul yemenit Abdulatif Yagoub și „Ping Kong”). A realizat un proiect solo intitulat „Selin” alături de invitații speciali Erik Truffaz și Talvin Singh; a compus coloana sonoră, alături de Cem Yildiz, pentru filmul „Muro”; a dezvoltat un proiect amplu intitulat „oud after Smadj” alături de Natacha Atlas, Ibrahim Maalouf, Mehdi Haddab și Cem Yildiz. Pentru Balkanik Festival, Smadj conturează un proiect în exclusivitate, alături de muzicienii Sylvain Barou și Ersoj Kazimov.
EXTRALISCIO (Italia)
Extraliscio este o trupă italiană produsă de Betty Wrong Edizioni Musicali, condusă de Mirco Miriani, un virtuoz multi-instrumentist. Filmul lor, „Extraliscio – Punk da Balera. Si ballerà finché entra la luce dell’alba” (câștigător al premiului SIAE pentru Talente Creative și al premiului FICE-Federazione Italiana dei Cinema d’Essai în Mantova), produs în 2020 de Elisabetta Sgarbi, a fost distribuit de Nexo Digital în cinematografele italiene ca eveniment special. În același an, trupa a compus cântecul oficial al celei de-a 103-a ediții a Giro d’Italia, intitulat „GiraGiroGiraGi”, și cele două teme muzicale pentru evenimentul La Milanesiana, creat și regizat de Elisabetta Sgarbi: „Il ballo della Rosa”, o piesă instrumentală, și „Milanesiana di Riviera”. Extraliscio sunt inventatorii unei noi forme de muzică italiană dancehall.
KERMESZ A L’EST (Belgia)
Îmbinând emoția melodiilor balcanice și klezmer cu puterea rock-ului și metal-ului, KermesZ à l’Est este o fanfară unică, de o vivacitate contagioasă. Înarmată cu jachete din piele și legendarul lor spirit de petrecere, această neo-fanfară post-punk transformă publicul într-o mare de dansatori. Repertoriul lor unic este completat de interacțiunile lor scenice amuzante, inspirate din spectacolele bizare și cabinetele de curiozități, pentru a crea un spectacol exploziv, plin de dans și energie. De peste 10 ani, KermesZ à l’Est vitalizează festivalurile de artă stradală și scenele festivalurilor din întreaga Europă.
PAULINA (România)
Paulina a urmat lecții de pian, de canto și de vioară, însă este tipologia de artistă care se lasă ghidată de intuiție. Crescută printre casete, aproape de lăutari și oameni creativi, provine dintr-o familie de muzicieni în cadrul căreia a învățat să iubească viața prin artă, printre metaliști și printre lăutari. Prin întreaga lume, Paulina caută frumusețea din neconvențional, cu inocență și blândețe. Paulina a devenit cunoscută odată cu lansarea pieselor Fetița ta de milioane, București sau Cântec de dor, compuse în stilul de început al anilor ’90.
KRISTIJAN AZIROVIC ORCHESTRA (Serbia)
Orchestra Kristijan Azirović transformă fiecare concert într-o sărbătoare. Cu arsenalul său de instrumente de suflat și percuție, această celebră fanfară sârbă a câștigat numeroase premii la Festivalul Fanfarelor de la Guča. Această competiție adună în fiecare an cele mai bune fanfare din Serbia și nu numai, și peste 300.000 de vizitatori în fiecare zi.
UFUK COȘKUN & friends (Turcia-România)
Ufuk Coșkun, muzician turc, locuiește în prezent la Istanbul și cîntă de 20 de ani la baglama (saz), iar pasiunea pentru filozofia și sunetul acestui instrument a transmis-o prin concerte în majoritatea orașelor mari din Turcia și Germania. Prin muzica sa, el redă sentimentele predecesorilor săi necunoscuți și se află într-o continuă descoperire a spectrului propriilor sale trăiri. Pentru că singurul limbaj cu adevărat universal e muzica, Ufuk ne invită să facem împreună o călătorie sonoră în Anatolia. Vom face un popas atît la folclorul anatolian, cît și în inima propriului limbaj muzical al artistului. Vom asista la jonglări între trecut și prezent și vom traversa un amalgam de emoții modelate de saz, percuție și chitară, împreună cu Ufuk Coșkun și invitații săi din București.
WENYHORA (Polonia)
Wernyhora este o trupă de world music din Sanok, câștigătoare a Premiului I la Concursul de Muzică Tradițională la Festivalul „Nowa Tradycja” (2021), precum și a Premiului Principal și Premiului Publicului la Festivalul „Mikołajki Folkowe” (2020). În căutarea lor muzicală actuală, trupa se concentrează în principal pe tradițiile din zona de graniță polono-ucraineană, în special muzica locuitorilor din Carpați (de la regiunea Lemko până la Hutsul).
Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte, iar la cea de-a X-a ediție, organizatorii au lansat Manifestul Balkanik, pentru a exprima valorile care conturează evenimentul: „De 10 ani vedem binele în public. De 10 ani vedem multiculturalism – adică oameni care știu versurile, chiar dacă nu cunosc limba. De 10 ani vedem egalitate – pentru că noi n-avem zonă VIP. De 10 ani vedem curaj – pentru că oamenii nu au nevoie de modă pentru a fi ei înșiși. De 10 ani vedem comunitate – nu toată lumea se știe, dar se recunoaște. De 10 ani vedem incluziune – suntem festivalul la care toate tipurile de familii se simt ca acasă. De 10 ani vedem binele în public. De 10 ani suntem o comunitate – si facem petreceri de ținut minte. De 10 ani trăim bucuria diversității. Bucuria ne definește. Balkanik Festival.”
500 abonamente early bird sunt acum disponibile pe www.balkanikfestival.ro, la prețul de 90 lei. La epuizarea acestora, abonamentele vor costa 120 lei.
Balkanik Festival – Home of World Music, eveniment recunoscut la nivel internațional pentru atmosfera sa unică, artiștii inediți pe care publicul are ocazia să îi descopere, spiritul incluziv și caracterul de melting pot cultural pentru comunitățile din București, se întoarce între 8 și 10 septembrie la Grădina Uranus și pe strada Uranus, pentru a sărbători aniversarea de 10 ani.
Cea de-a X-a ediție a evenimentului aduce cu sine o componentă nouă – Balkanik Street Fair pe strada Uranus care, în weekend-ul 8-10 septembrie, se închide pentru mașini și se deschide pentru o călătorie fascinantă prin cultura și tradițiile creative regionale, printr-un târg de artizanat și meșteșuguri reinterpretate, jam sessions, ateliere și diverse activități care completează și oferă amploare festivalului. Înscrierile pentru expozanți sunt deschise până pe 10 august, la adresa de e-mail [email protected]
Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte, iar la cea de-a X-a ediție, organizatorii au lansat Manifestul Balkanik, pentru a exprima valorile care conturează evenimentul: „De 10 ani vedem binele în public. De 10 ani vedem multiculturalism – adică oameni care știu versurile, chiar dacă nu cunosc limba. De 10 ani vedem egalitate – pentru că noi n-avem zonă VIP. De 10 ani vedem curaj – pentru că oamenii nu au nevoie de modă pentru a fi ei înșiși. De 10 ani vedem comunitate – nu toată lumea se știe, dar se recunoaște. De 10 ani vedem incluziune – suntem festivalul la care toate tipurile de familii se simt ca acasă. De 10 ani vedem binele în public. De 10 ani suntem o comunitate – și facem petreceri de ținut minte. De 10 ani trăim bucuria diversității. Bucuria ne definește. Balkanik Festival.”
Grădina Uranus, care găzduiește faimosul turn de apă proiectat de Anghel Saligny, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din București, este unul dintre puținele spații care au supraviețuit din vechiul cartier Uranus, demolat în vremea dictaturii comuniste pentru construirea Casei Poporului. Balkanik Festival se întoarce acasă, în această mare grădină din centrul Bucureștiului, un spațiu magic care a găzduit 7 ediții până acum. În Grădina Uranus vor avea loc concertele pe scena mare a festivalului, expoziții și instalații de artă, demonstrații ale unor meșteșuguri pe cale de dispariție, iar publicul se va putea deconecta de la ritmul orașului în oaza de natură unde vor fi amenajate zone de relaxare.
După ce a primit recunoaștere internațională ca fiind unul dintre cele mai vibrante și autentice festivaluri de gen din Europa, Balkanik Festival își continuă misiunea de a reuni la București Occidentul și Orientul, invitând o selecție de artiști cunoscuți și emergenți de muzică tradițională reinterpretată și fuzionată. Astfel, sunetele tradiționale ale diferitelor culturi reprezentate în cadrul festivalului își găsesc forme noi de manifestare, prin jazz, rock sau arhitecturi electronice.
Primele 500 abonamente super early bird sunt disponibile pe www.balkanikfestival.ro, la prețul de 70 lei. Următoatele 500 abonamente vor fi disponibile la prețul de 90 lei. La epuizarea primelor 1000 de abonamente, acestea vor costa 120 lei.
De pe 10 și până pe 15 august, toți cei care se găsesc în Brașov – localnici, dar și turiști, sunt invitați să participe la cea de–a XI-a edițieBrașov Jazz & Blues Festival.
Ediția din acest an se desfășoară pe parcursul a 6 zile, în mai multe spații din Brașov, dar și în două localități din proximitatea orașului de sub Tâmpa.
Cele cinci scene ale festivalului sunt amplasate în Piața Sf. Ioan, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu (două scene) și Juno Wine Garden. Serile de jam session au loc la Deane’s Irish Pub & Grill, iar concertele de gospel la Bisericile Fortificate din Prejmer și Bod.
Programul festivalului este completat cu filme muzicale, documentare biopics la Cinema Astra, dar și filme pentru întreaga familie în zona special amenajată în Parcul Titulescu.
TOMMY CASTRO, câștigătorul premiului B.B. King Entertainer of the Year! la premiile Blues Music Awards 2023, concertează în premieră absolută în România la Brasov Jazz & Blues Festival.
Concertele din Piața Sf. Ioan au loc în perioada 10-13 august.
Tommy Castro & The Painkillers (SUA) revin în sfârșit în Europa pentru a sărbători cea de-a 30-a aniversare a trupei sale, dar și pentru lansarea celui mai recent album al său „A Bluesman Came To Town”, iar ultima oprire din turneul european va fi la Brașov, pe 10 august.
În întreaga sa carieră, Tommy Castro a câștigat numeroase premii la Blues Music Awards, iar în acest an a fost nominalizat din nou la categoria Artistul Blues – Rock al anului 2023 și a câștigat pentru a patra oară premiul B.B. King Entertainer of the Year!
Sharrie Williams (SUA), The Princess of Gospel Rockin’ Blues face cale întoarsă la Brașov pe 10 august 2023, când va lansa și cel mai recent album al său „The World is in Trouble”, lansat deocamdată doar în variantă digitală, în aprilie 2023.
Antonio Lizana (Spania) este unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai New Flamenco Jazz. Show-ul live susținut de artistul spaniol este descris ca o „călătorie uluitoare de la rădăcinile flamenco-ului la jazz contemporan”, îmbogățită de mesajele de optimism din versurile sale.
Rita Marcotulli (Italia), cea mai valoroasă compozitoare şi pianistă de Jazz din Peninsulă, vine pentru prima dată în România la Brașov, într-un concert alături de acordeonistul Luciano Biondini. Fie că vorbim de jazz, muzică clasică sau cântece tradiționale italiene, muzica lor este plină de umor, melancolie, tandrețe și temperament. Concertul este organizat în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură București.
Johnny Rawls (SUA), o legendă a Soul Blues-ului ajunge în premieră la Brasov Jazz & Blues Festival. De fapt, termenul „soul blues” a fost inventat pentru a descrie muzica lui. Are o carieră de peste 50 de ani, este un artist, producător de muzică și compozitor recunoscut la nivel internațional, cu numeroase premii și nominalizări din partea Blues Music Awards.
The BluesBones (Belgia) este considerată una din cele mai bune trupe de blues din Europa, cu hituri nr. 1 în toate topurile de gen din SUA și Marea Britanie.
Muzica lor este un amestec de blues și rock clasic adus în contemporaneitate, care vine cu o voce puternică, riff-uri dinamice de chitară și o rezonanță deosebită a orgii Hammond.
Lucy Woodward (SUA) se va alătura trioului european Soundsville (Italia/Germania) pentru o ultimă seară de festival cu totul aparte. O voce de muzică soul extrem de versatilă, o artistă energică și care livrează în același timp o interpretare magistrală, pe aceeași scenă alături de Alberto Marsico (orgă), Lars Kutschke (chitară) și Luca Guarino (baterie).
Alabama Mike (SUA) este un artist de blues în stil Chicago, iar muzica sa, considerată revigorant de relevantă pentru secolul XX, amintește de un tânăr BB King sau Buddy Guy, dar şi de Elmore James și Little Johnny Taylor. Interpret cu o voce expresivă și versatilă, Alabama Mike este capabil să treacă de la blues acustic la cel mai clasic Soul-Blues, iar prezența sa pe scena festivalului de la Brașov este o oportunitate pentru public de a descoperi un artist major, ale cărui prestații live se ridică la înălțimea talentului său de compozitor, adânc înfipt în sonoritățile contemporane.
Pe scena din Piața Brassai vor concerta artiști cunoscuți din România. De la Nicu Patoi la Florin Giuglea sau de la JazzyBIT la Berti Barbera, iată doar câteva nume sonore care vor urca pe scena din zona După Ziduri din Brașov. Este de remarcat concertul în premieră în România a trupei berlineze Move 78, al cărui sound distinct e construit ca mix între improvizaţie de jazz şi hip-hop pre-programat.
Intrarea la concertele din Piața Brassai este gratuită.
Pe scena principală din Parcul Central Nicolae Titulescu vor avea loc ateliere muzicale realizate de Academia de muzică Soundbox, iar seara publicul se va delecta cu concertele brașovenilor de la The Teachers, Dalma & The Fliptones, Fusion Core sau Fernet Blues Company.
Tot în Parcul Titulescu, Scena Feel Good powered by Majorel aduce distracția în rândul tinerilor, cu Vinyl, Rum, Tapas & Wine sau pe brașovenii de la UNUM.
Serile de vară din cadrul festivalului sunt mai plăcute în grădină la JUNO, unde revin Anamaria Galea și Soul Serenade. În premieră la festival ajunge pe scena de la JUNO și Aleka & Chris Guilfoyle Duo (România/Irlanda).
Aleka Potîngă și Chris Guilfoyle s-au cunoscut pe scena de jazz din Dublin, amândoi fiind descriși drept „stele în ascensiune” ale scenei de jazz irlandeze de către The Irish Times.
În zilele de 14 și 15 august, muzica Gospel ajunge și în acest an la Bisericile Fortificate din Prejmer și Bod, alături de Sharrie Williams, The Princess of Gospel Rockin’ Blues.
Biletele și abonamentele pentru toate concertele au fost puse în vânzare online pe www.biletebrasov.ro.
După succesul extraordinar al turneului European Coldplay din vara aceasta – ce a culminat seara trecută cu cel de-al patrulea show la Amsterdam – trupa a anunțat astăzi a treia parte a turneului Music Of The Spheres World Tour, cu date programate în Europa în lunile iunie, iulie și august 2024.
Pe lista concertelor sunt incluse și primele showuri ale trupei în România, Grecia și Finlanda, precum și primul show la Roma de la concertul din 2003 și prima vizită în Budapesta după evenimentul din 2008.
Fanii care doresc să aibă primii acces la bilete se pot înregistra acum la presale – care va începe marți, 25 iulie – pe Coldplay.com. De asemenea, pentru evenimentul de la București, pe site va fi disponibilă și o campanie de presale destinată clienților BCR.
Campania de presale pentru București va începe la ora 09:00, precum și pentru Atena, Budapesta, Lyon, Roma și Helsinki, și la 10:00 pentru Düsseldorf, Munich, Viena și Dublin.
Vânzarea pentru publicul general începe vineri, 28 iulie, la 10:00 pentru toate orașele.
UPDATE: Dupa ce biletele la primul concert s-au epuizat rapid, s-a anuntat un al doilea concert în România, pe 13 iunie 2024
De la primul concert al turneului, “Music Of The Spheres World Tour”, ce a avut loc în martie 2022, Coldplay a vândut peste 7.5 milioane de bilete – cea mai mare cifră de vânzări a unui turneu în ultimii doi ani. Turneul a primit review-uri pozitive atât de la fani, cât și de la critici și a primit titlul de “Favourite Touring Artist” în cadrul premiilor AMA din 2022, precum și titlul de “Turneul Anului”, oferit de iHeartRadio Awards în 2023.
Luna trecută, un raport al Institutului de Tehnologie din Massachusetts a dezvăluit că acest turneu Coldplay a produs până acum cu 47% mai puține emisii de CO2 decât turneul precedent din 2016/ 2017 (în urma unei comparații de la show la show) și că până în prezent au fost plantați deja 5 milioane de copaci în toata lumea (câte un copac pentru fiecare participant la concertele trupei).
Evenimentul de la București, ce va avea loc pe 12 iunie 2024 ( + 13 iunie, un al doilea concert), la Arena Națională, este organizat de Emagic și Live Nation.
Datele turneului European:
IUNIE 2024
8: Atena – Stadionul Olimpic 12: București – Arena Națională 13: București – Arena Națională (NEW)
16: Budapesta – Puskás Aréna
22: Lyon – Stadionul Groupama
23: Lyon – Stadionul Groupama
IULIE 2024
12: Roma – Stadio Olimpico
13: Roma – Stadio Olimpico
20: Düsseldorf – Merkur Spiel-Arena
21: Düsseldorf – Merkur Spiel-Arena
28: Helsinki – Olympiastadion
AUGUST 2024
15: Munich – Olympiastadion
17: Munich – Olympiastadion
21: Viena – Ernst-Happel-Stadion
22: Viena – Ernst-Happel-Stadion
29: Dublin – Croke Park
30: Dublin – Croke Park
Coldplay au confirmat de asemenea că vor pune la dispoziția publicului, la o dată ulterioară, un număr limitat de bilete Infinity Tickets. Coldplay va lansa Infinity Tickets pentru fiecare concert, din dorința de a se asigura că prețurile biletelor pentru evenimentele din cadrul turneului Music Of The Spheres World Tour sunt accesibile pentru fani. Infinity Tickets vor costa aproximativ 20 EURO. Comenzile pentru aceste bilete vor fi restricționate la 2 bucăți per fan și se vor putea cumpăra doar în pereche de două locuri (situate unul lângă altul).
DHL este Partenerul Logistic Oficial al turneului Music Of The Spheres World Tour, susținând trupa în misiunea ei de a reduce emisiile directe ale turneului cu 50%.
TOATE DATELE TURNEULUI MUSIC OF THE SPHERES WORLD TOUR:
SEPTEMBRIE 2023
20: Seattle, WA – Lumen Field (Support: H.E.R. + 070 Shake) SOLD OUT
22: Vancouver, BC – BC Place (Support: H.E.R. + 070 Shake) SOLD OUT
23: Vancouver, BC – BC Place (Support: H.E.R. + 070 Shake) SOLD OUT
27: San Diego, CA – Snapdragon Stadium (Support: H.E.R. + 070 Shake) SOLD OUT
28: San Diego, CA – Snapdragon Stadium (Support: H.E.R. + 070 Shake) SOLD OUT
30: Los Angeles, CA – Rose Bowl (Support: H.E.R. + 070 Shake) SOLD OUT
OCTOMBRIE 2023
1: Los Angeles, CA – Rose Bowl (Support: H.E.R. + 070 Shake) SOLD OUT
NOIEMBRIE 2023
6: Tokyo – Tokyo Dome (Support: Yoasobi) SOLD OUT
7: Tokyo – Tokyo Dome (Support: Yoasobi) SOLD OUT
11: Kaohsiung – Kaohsiung National Stadium (Support: Accusefive) SOLD OUT
12: Kaohsiung – Kaohsiung National Stadium (Support: Accusefive) SOLD OUT
15: Jakarta – Gelora Bung Karno Stadium (Support: Rahmani Astrini) SOLD OUT
18: Perth – Optus Stadium (Support: Amy Shark, Thelma Plum) SOLD OUT
19: Perth – Optus Stadium (Support: Tash Sultana, Thelma Plum) SOLD OUT
22: Kuala Lumpur – National Stadium Bukit Jalil (Support: Bunga) SOLD OUT
IANUARIE 2024
19: Manila -Philippine Arena (Support: TBA) SOLD OUT
20: Manila -Philippine Arena (Support: TBA) SOLD OUT
23: Singapore – Singapore National Stadium (Support: TBA) SOLD OUT
24: Singapore – Singapore National Stadium (Support: TBA) SOLD OUT
26: Singapore – Singapore National Stadium (Support: TBA) SOLD OUT
27: Singapore – Singapore National Stadium (Support: TBA) SOLD OUT
30: Singapore – Singapore National Stadium (Support: TBA) SOLD OUT
31: Singapore – Singapore National Stadium (Support: TBA) SOLD OUT
FEBRUARIE 2024
03: Bangkok – Rajamangala National Stadium (Support: TBA) SOLD OUT
04: Bangkok – Rajamangala National Stadium (Support: TBA) DATA EXTRA
IUNIE 2024
8: Athena – Stadionul Olimpic
12: București – Arena Națională
16: Budapest – Puskás Aréna
22: Lyon – Groupama Stadium
23: Lyon – Groupama Stadium
IULIE 2024
12: Roma – Stadio Olimpico
13: Roma – Stadio Olimpico
20: Düsseldorf – Merkur Spiel-Arena
21: Düsseldorf – Merkur Spiel-Arena
28: Helsinki – Olympiastadion
AUGUST 2024
15: Munich – Olympiastadion
17: Munich – Olympiastadion
21: Viena – Ernst-Happel-Stadion
22: Viena – Ernst-Happel-Stadion
29: Dublin – Croke Park
30: Dublin – Croke Park
Festival DISKOteka, eveniment pionier al conceptului retro music în România, reactivează distracția muzicală ”ca pe vremuri”, de această dată în Iași, între 9 -10 septembrie 2023.
Pentru marea întâlnire dintre generații vin în inima Moldovei ambasadori ai prolificei perioade muzicale, o parte importantă a celor mai reprezentativi artiști ai anilor ‘80-’90, la nivel global. Emblematicele vedete ale genurilor care au bucurat generații aduc distracția într-un loc emblematic pentru arhitectura, istoria și cultura orașului, km 0 al capitalei Moldovei, în parcul Palatului Culturii. Un spațiu care, pe perioada evenimentului, va prinde altă dimensiune și formă grație efectelor multimedia. SNAP!, ICE MC, Fun Factory, Kaoma (ce au reputat un succes global de Cartea Recordurilor cu ”Lambada”), East 17, Milli Vanilli, dar și legendarii Mauro, Saragossa Band (”Rasta man”, ”Zabadak”), Francesco Napoli (autorul marelui succes ”Balla, balla”, una dintre cele mai ascultate melodii ale anilor ‘80) și simboluri ale muzicii românești, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu, vor traversa live trei decenii de succese muzicale nemuritoare, readuse în actualitate și asamblate de Dj Conte.
DISKOteka Festival propune o călătorie emoționantă în timp peste melodii ce activează puternice trăiri ale tinereții multora și frumoase amintiri. Pentru prima oară în Iași, Diskoteka Festival – Retro Nostalgia Music, grandofestivalul emoțiilor și amintirilor îi provoacă pe cei ce au trăit perioada cea mai creativă a muzicii de discotecă la două zile de neuitat.
Pe 18, 19 și 20 August 2023, Platoul Fețeni de la Râmnicu Vâlcea va fi luat cu asalt de artiști memorabili, care au făcut istorie, dar și de artiști care acum rup toate topurile muzicale.
Organizatorii celei de-a doua ediții We Love Music Festival, în frunte cu Marius Chină de la Sprint Music, au anunțat azi programul pentru cele 3 zile pline de festival, iar daily line-up-ul celui mai așteptat eveniment de la Râmnicu Vâlcea arată cam așa:
Pe 18 August: Thomas Anders de la Modern Talking este cap de afiș, urmat de Snap!, East 17, Faydee, Pepe, Akcent și Mario Joy, iar MC Dylma&Papa M vor fi responsabili pentru un Retro Party de zile mari.
Seara de 19 August va începe pe acordurile lui Willy William, vor urma apoi La Bouche, Mr.President, Connect-R, DJ Project&Ioana Ignat, Johny Romano, Shift, N&D, Simona Nae, iar DJ Dark&Mentol se vor ocupa de un Epic Night Party.
Pe 20 August, cea de-a doua ediție We Love Music Festival începe cu S.T.S.B. A..K.A. Fun Factory, L.A., Holograf, Fab Morvan A.K.A. Milly Vanilly, Corina, Cappella, Alb Negru, What’s UP, iar atmosfera incendiară de final de festival va fi asigurată pentru Last Night Party de DJ Professor.
Ambasadorii și prezentatorii We Love Music Festival sunt, așa cum ne-am obișnuit, Liana Stanciu și NiCK nnd.
Prima ediție We Love Music Festival a adus la un loc un public de 20.000 de participanți, care au reușit să își găsească ritmul preferat, la cele 2 scene din incinta acestuia.
Muzica a răsunat non-stop în cele 4 zile memorabile, atmosfera din timpul a peste 30 de show-uri live fiind incendiară! Nume precum Ricchi E Poveri, ATB, Ronan Keating, Outlandish, Blue, Jay Sean, Connect-R, DJ Project și mulți alții au făcut un show de zile mari, iar publicul i-a răsplătit cu ropote de aplauze și o energie de nedescris în cuvinte.
Dacăintenționați să vizitați Republica Moldova în luna august, atunci nu ratați Festivalul de muzică Gustar. Va fi o experiență de neuitat, unde puteti descoperi artiști noi, uimitoarea rezervație Orheiul vechi și lua parte la excursii la vinăriile din Moldova!
Între 18 și 20 august are loc Gustar Music Festival, unul din cele mai importante festivaluri de muzică din Republica Moldova. Festivalul reunește zeci de artiști de top, atât din România, cât și internaționali, într-una dintre cele mai frumoase zone naturale ale țării, Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul”.
Anul acesta festivalul va cuprinde două scene – Main Stage și Dj Stage. Pe main stage vor urca câștigătorii concursului Eurovision din 2022 – Kalush Orchestra din Ucraina, cunoscuți pentru îmbinarea hip-hop-ului cu muzica tradițională ucraineană, și “legenda din Balcani” – Goran Bregović. De asemenea, în premieră în Republica Moldova, vin Elena Gheorghe și trupa Bosquito. Pe main stage vor mai urca și Trio Mandili, trupa georgiană cu milioane de fani, Minelli si artiștii din Republica Moldova Valentin Boghean, Tharmis și Valentin Uzun. Pe Dj stage headliner-ul este DJ Shantel din Germania, cel mai cunoscut DJ din Balcani, caruia i se vor alătura cei mai buni DJ din Moldova și alte țări.
Festivalul, organizat la poalele stâncilor din Rezervația Orheiul Vechi, este unul inedit datorită faptului că Republica Moldova a fost inclusă în lista țărilor europene cu cele mai bune festivaluri de muzică în anul 2010, devenind astfel un reper al organizării de evenimente în Moldova, încă de la primele ediții. Nici numele festivalului nu este ales întamplător, întrucât “gustar” este un cuvânt vechi cu proveniențe latine, care înseamnă “august”.
Pe parcursul celor 3 zile de festival, pe langa muzica live, organizatorii au pregătit excursii gratuite la renumitele vinării din Moldova. Turiștii care vin la festival au ocazia să descopere gustul nobil al vinurilor CRICOVA si Chateau VARTELY. În plus, participanții vor avea ca opțiuni de cazare camping-ul panoramic și se vor putea relaxa în natură pentru o minivacanță de sfârșit de vară. Festivalierii pot vizita, de asemenea, mănăstirile străvechi, care au fost sculptate în stâncă în secolele XIII-XIV și să se simtă complet cuprinși de atmosfera locului numit „Ierusalimul moldovenesc”.
3 Sud Est revine live la Sala Palatului pe 28 noiembrie 2023! Cea mai îndrăgită trupă din România, revine cu un show live memorabil, care deja devine o tradiție.
Spectacolul va fi unul exuberant și dinamic, încărcat de emoție culoare și magie, având o producție grandioasă, iar trupa va cânta cele mai iubite piese scrise de-a lungul carierei lor de peste 25 de ani.
Show-ul te va fi unul magistral de la început până la final și va purta fanii pe drumul nostalgiei cu hit-uri precum “Amintirile”, “Te plac”, “Ai plecat”, care te duc cu gândul la perioada copilăriei sau a adolescenței, dar te va aduce și în prezent prin cântece precum “Cine ești”, “Stele” sau “Jumătatea mea mai bună” și multe altele.
Cei peste 25 de ani de carieră cu piese constant în topurile muzicale, dar și în inimile fanilor sunt mărturia clară a creativității și diversității producției muzicale. Trupa 3Sud Est a definit muzica unei generații prin stilul lor muzical unic și continuă să lanseze hituri, care ajung imediat în topurile naționale, trecând testul timpului. În plus, fiecare cântec devine un refren pentru o anumită etapă din viața fiecăruia din noi.
Maestrul Eugen Doga și mulți artiști de renume vor urca pe scenă pe data de 8 iulie!
Pe data de 8 iulie, iubitorii muzicii de calitate vor putea lua parte la un spectacol de zile mari denumit sugestiv “O seară în parc”. Este un eveniment pe afișul căruia se regăsesc nume mari precum: Maestrul Eugen Doga, soprana Iana Novac, Vlad Miriță, Natalia Barbu, Pasha Parfeni, Paula Seling, Damian Drăghici, Cristina Scarlat, Bogdan Mihai, Mariana Bulicanu și orchestra Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău, sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru.
Adevăratul regal muzical va avea loc la Teatrul de Vară Herăstrău din București iar biletele se pot procura încă de aici: https://iticket.ro/event/o-seară-în-parc
Muzica ne unește, ne alină sufletele și ne oferă acea stare de armonie, de care avem cu toții nevoie. Din acest motiv, grandiosul spectacol “O seară în parc” din acest an este mult mai așteptat și cu o semnificație extrem de profundă.
La mijloc de vară, îți dăm întâlnire în Premieră în inima Bucureștiului, la 1-a ediție, a celui mai frumos spectacol de muzică simfonică din țară. Vom petrece împreună momente de vis, ghidați de notele muzicale ale celor mai frumoase și selecte piese. Invitatul de onoare al acestui concert extraordinar este Maestrul Eugen DOGA – Omul mileniului. Ambasador al culturii noastre în lume. Geniu al muzicii. „Omul secolului XX”.
Numele Eugen DOGA se regăsește pe lista celor 200 de personalități marcante ale lumii. Capodoperele sale muzicale au cucerit toate meridianele. Muzica semnată de Eugen Doga face parte din topul celor mai bune 200 de melodii clasice din toate timpurile. Valsul „Gingașa și tandra mea fiară” a fost declarat de UNESCO a patra capodoperă muzicală a secolului XX.
“O seară în parc” este creația fondatorului companiei ”iTicket”, companie cu 10 ani de experiență în evenimente mari, lider în Republica Moldova, din pasiunea pentru muzică simfonică și dorința de a o promova publicului larg într-o formă mai înțeleasă, mai accesibilă.
ADN-ul spectacolelor extraordinare ”O seară în parc” este orchestra simfonică, care împreună cu soliști de mare valoare, sunt invitați să interpreteze cântece atât românești cât și internaționale. Muzica rock, pop, folk se va îmbina de minune și împreună cu soliștii de operă și orchestra Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău se vor crea combinații muzicale nemaiauzite. iTicket te invită la prima ediție ”O seară în parc” la București pentru a face parte dintr-o experiență muzicală unică, sută la sută live.
Soprana Iana Novac este extrem de încântată de acest eveniment
Pentru că o unge pe suflet fiecare compoziție a Maestrului Eugen Doga, renumita soprană Iana Novac este foarte fericită să urce din nou pe scenă alături de acesta, care de altfel a fost și invitatul său neprețuit la concertul pe care artista l-a avut la Sala Palatului, anul trecut, atunci când a sărbătorit cei 20 de ani de carieră.
“Pentru mine este o onoare să fiu din nou pe aceeași scenă cu Maestrul Eugen Doga și binențeles că am acceptat din prima. După concertul meu de la Sala Palatului unde l-am avut invitat aștept cu nerăbdare acest concert de pe 8 iulie de la Teatrul de Vară Herăstrau. De fiecare dată este o sărbătoare doar să-l ai pe Maestrul Eugen Doga în preajma ta dar mai ales să-i cânți muzica și să aduni amintiri de colecție. Sunt fericită să am șansa de a împărți de multe ori scena cu Maestrul și acesta consider că este un cadou de la viață pe care îl prețuiesc enorm. Voi interpreta câteva piese scrise de Maestrul Eugen Doga, piese pe care am avut bucuria să le cânt pe marile scene ale lumii. Mă bucură nespus inițiativa celor de la iticket.ro, apropo de aici puteți procura bilete la cel mai frumos eveniment la verii. Cum spuneam, inițiativa este una extraordinară de a bucura oamenii cu o astfel de muzică, astfel de muzicieni și interpreți. Mă pregătesc intens așa cum mă pregătesc mereu de întâlnirea cu admiratorii mei dragi”, a declarat renumita soprană Iana Novac care de-abia așteaptă întâlnirea cu Maestrul Eugen Doga și cu publicul său.