Cele mai bune melodii despre poker din toate timpurile

Muzica spune, uneori, mai multe decât reușesc cuvintele să transmită. Iar acest lucru este necesar, uneori, atunci când nu putem să ne exprimăm prin texte care pot surprinde emoțiile sau starea noastră. S-au compus și fredonat versuri despre subiecte dintre cele mai variate și neobișnuite, de la iubire și inimi frânte, la muncă și copii, de la amante și soții, la case și pisici. Și este clar că nu există excepții de la mai nimic din ceea ce omul experimentează, că maii totul poate fi sursă de inspirație – chiar și atunci când este vorba despre jocurile de noroc!

Sunt șanse destul de mari să fi auzit, fără ca măcar să-ți fi dat seama, diverse melodii care să povestească despre un cazino sau un pariu și să nu fi dat importanță rimelor care se derulau pe fundal. Desigur, nici că nu ai fi avut cum să faci legătura, dacă nu ești familiarizat cu termeni din domeniu sau dacă nu te prea interesează ce înseamnă o rundă de poker, un joc de păcănele, rotiri gratuite, jetoane, mize, depuneri, dublă, avantaje și câte și mai câte. Tema noastră de astăzi este una… în temă, tocmai pentru că vrem să îți povestim despre câteva dintre piesele care au reușit să se impună ca fiind printre cele mai bune când vine vorba despre poker – suntem curioși, tu câte recunoști?

Chiar te încurajăm să cauți, în timp ce citești despre acestea, versiunile de pe YouTube, tocmai ca să ne confirmi că sunt cât se poate de populare și că, poate, cândva, ai și fredonat din ele, pentru că vorbim atât despre trupe rock, cât și despre artiști pop. Așadar, relaxează-te și bucură-te de muzică!

Ace of Spades – Motorhead

Melodia Ace of Spades a fost lansată în anul 1980, de către trupa britanică Motorhead și avea în scurt timp să devină un hit, care se ascultă și în zilele noastre. Este considerată una dintre cele mai bune melodii ale trupei, aceasta povestind printre versuri pe ritmuri de heavy metal despre poker și despre pericolul dependenței de joc, în centru fiind un bărbat care pierde tot ce avea. În ciuda subiectului destul de serios, ritmul este unul alert, versurile animate și s-a transformat în classic metal, devenind cover pentru foarte mulți artiști de la anul lansării, ba chiar fiind folosită și în diverse scene de film.

Desperado – The Eagles

Cei de la The Eagles lansau în anul 1973 albumul Desperado, melodia cu același nume fiind inspirată de personajul interpretat de Clint Eastwood, respectiv Joesy Wales în filmul High Plains Drifter, din 1962. O baladă lentă, cu influențe country și western, aceasta ascunde printre versurile sale povestea unui pistoler singuratic, un haiduc care își caută sensul vieții și care se teme să moară singur. Sigur, sunt și aici câteva trimiteri la poker, dar mai bine ascultă melodia – nu renunța la ea, are niște tranziții lente la început, ai încredere.

Huck’s Tune – Bob Dylan

Dacă mai urmărești și filme, s-ar putea ca melodia aceasta să îți pară cunoscută, pentru că a apărut în filmul Lucky You, cel din 2007 cu Eric Bana și Drew Barrymore în rolurile principale. Aici aflăm despre un jucător de poker care, în goana de a ajunge la masă cu cei mai buni jucători de poker, riscă să piardă absolut tot, mai ales dragostea. Melodia are multe trimiteri la personajul din film, dar în context ne răsfățăm cu un cântec lent, frumos, care te va fermeca îndată, mai cu seamă că se relatează despre dragoste și urmărirea unor visuri imposibile.

The Stranger Song – Leonard Cohen

Sunt șanse destul de mari ca nici această melodie să nu-ți fie străină, pentru că a apărut în mai multe filme, iar printre cel mai notabil moment de cinefil este faptul că a fost inspirat de filmul The Man with the Golden Arm. Lansată în 1967, The Stranger Song rămâne unul dintre cele mai bune cântece despre poker, dar mai ales despre pierderi și resemnare –  se fredonează despre dezamăgirile unei femei care se încăpățânează să ajungă în relații cu bărbați care nu sunt pregătiți să se angajeze în relații serioase, bărbați pe care artistul îi numește „dealeri” în ideea că împart combinatii aleatorii de cărți (aici femei).

On The Nickel – Tom Waits

Jocul vieții, cam despre asta ar fi On the Nickel al lui Tom Waits, care se auzea pentru prima oară în 1980, pe albumul cu același nume – melodia avea să ajungă ulterior și pe coloane sonore a diverse filme, printre care și miniseria The Atlanta Child Murders. Da, este o melodie despre jocul de poker, dar versurile care povestesc despre „un loc în care culoarea regală nu poate învinge niciodată o pereche” relatează mai degrabă despre un loc în care toate regulile sunt uitate și doar cei mai apți supraviețuiesc – adică viața cu tot ce înseamnă aceasta, mai exact.

The Jack – AC/DC

Trupa AC/DC a lansat și ea în 1976 o melodie despre jocul de poker, una în care naratorul povestește despre cum a câștigat jocul prin trișare, despre cum i-a păcălit pe alții și cum le-a luat banii. Melodia are multiple referințe la termeni despre pariuri, despre tactici de joc și cazino, dar deși se dorește a fi ceva despre jocurile de noroc cântecul servește și ca o atenționare asupra pericolului de a nu fi corect –  “You can’t beat the house if you don’t play fair.”. Foarte mulți cred despre melodie și că este una sexualizată, că se fac diverse aluzii la teme erotice.

Alte melodii despre poker

Lista mai poate continua cu multe alte trimiteri, dar te las pe tine să le descoperi care este secretul din spatele creațiilor următoare: Deuces Are Wild de la Aerosmith, Diamond Jack de la Wishbone Ash, Kenny Rogers cu al sau The Gambler, Little Queen of Spades al lui Robert Johnson, Poker Face de Lady Gaga, Poker Face de la Ghostface Killah (ft. Shawn Wigs)

Concluzie

Cu siguranță că cei mai mulți dintre noi deja avem un playlist care cuprinde melodiile care ne sunt cel mai dragi și la care revenim, uneori, fie pentru a ne aminti de o anumită perioadă, fie pentru a retrăi o anumită emoție, fie pentru că ne fac să ne simțim bine. Acum, dacă aveai nevoie de ceva inspirație, de noi recomandări de melodii pe care să le adaugi în lista ta de noi melodii, atunci ai putea lua în considere cele menționate, pentru că ai de unde alege, mai cu seama că vorbim despre genuri diferite, dar și ofertante. Plus că nu este de neglijat și faptul că s-ar putea să-ți placă cu atât mai mult, dacă ești familiarizat cu ce înseamnă un joc de noroc, o vizită la cazino și o partidă de poker!

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here