Turismul de festival și predicțiile pentru 2024

Festivalurile și concertele au influențat, în decursul anilor, industria de turism rezultând astfel un turism de nișă, recunoscut și ca turismul muzical. Acesta se referă la călătoriile spre o destinație cu scopul de a participa la un concert sau festival muzical.

În ultimii ani, în lume au început să fie organizate tot mai multe concerte și festivaluri grandioase, la care participă zeci de mii de festivalieri. Inclusiv România a ajuns pe harta petrecăreților din toată lumea prin festivaluri precum Untold, Neversea sau Electric Castle.

Astfel de evenimente culturale și muzicale vin la pachet și cu un impact important în economia locală. De exemplu, în 2023, Cluj-Napoca a încasat la bugetul local peste 80 de milioane de EURO. Această sumă este formată din taxele și impozitele plătite de organizatori, dar și din sumele pe care turiștii de festival le lasă în Cluj pe durata celor 4 zile de festival. La ediția din 2023, au participat peste 360.000 de persoane, dintre care 15% au fost turiști străini, iar 60% au fost persoane din alte orașe din România.

Când aleg să participe la un astfel de festival, care se bucură de o asemenea popularitate, oamenii își rezervă în prima fază cazarea, parte importantă în organizarea deplasării la festival. Dacă și tu plănuiești să participi la un astfel de festival în 2024, rezervă-ți cazarea din timp. Poți beneficia de reduceri la cazare prin aplicarea unui booking voucher.

Pe lângă cazare, oamenii mai cheltuiesc banii și pe transport, mâncare, dar și pe alte activități distractive. Iar cei ce se resimt după o noapte de distracție, aleg să se relaxeze în zonele special amenajate unde pot citi o carte sau pot urmări un film. Fă-ți stocul de cărți folosind un voucher elefant și pregătește-te de distracție.

În 2022, turismul muzical a fost evaluat la 5.5 miliarde de dolari, iar piața continuă să crească. FMI estimează că va ajunge la 11.3 miliarde de dolari până în 2032 și să depășească 13 miliarde de dolari în 2034.

Mulți factori contribuie la această creștere a pieței de turism muzical, atât din punct de vedere al consumatorului, cât și al furnizorului. De exemplu, noile eforturi de a gestiona mai bine controlul mulțimilor au crescut capacitatea generală a evenimentelor. În plus, creșterea industriilor de turism și evenimente muzicale merg mână în mână.

Un prim exemplu de festival care în prezent stimulează turismul muzical în întreaga lume este Lollapalooza. Acest festival a fost creat în 1991 de Perry Farrell, solistul trupei Jane’s Addiction, inițial ca parte a turneului său de adio. Turneul a fost atât de profitabil încât interpretări similare au continuat până în 1998, când nu a mai putut să se susțină. Apoi, în 2005, după câteva încercări eșuate, și-a găsit un nou susținător financiar. Lollapalooza a fost reînviat ca festival de destinație în Chicago, Illinois. Festivalul a fost un succes atât de mare încât, în 20 ani, s-a extins de la un festival de două zile la un festival de patru zile organizat anual în Chicago, împreună cu adăugarea a șase locații diferite de pe tot globul, inclusiv în Chile, Brazilia, Argentina, Germania, Franța și Suedia. Urmează ca în 2024, o ediție Lollapalooza să fie organizată în India, la Mumbai.

Vă reamintim că și organizatorii Untold au reușit să ducă renumitul festival peste hotare. În 2024 a fost organizat primul Untold în afara României și amintim aici de Untold Dubai.

Voi la ce festivaluri și evenimente muzicale intenționați să participați în 2024?

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.