luni, septembrie 9, 2024
AcasăSPECIALEXCLUSIV Adrian Sînă: „Faptul că transmit prin muzică experieţele personale mă face...

EXCLUSIV Adrian Sînă: „Faptul că transmit prin muzică experieţele personale mă face uman şi credibil“

Adrian Sînă a început anul 2017 în forţă, lansând deja două piese, „Isabel“ şi „Gold“, aceasta din urmă fiind interpretată alături de Amira. Ambele melodii au fost prezentate publicului sub numele de scenă Akcent, pe care artistul îl duce mai departe cu mândrie.

adrian sina akcent interviu exclusiv muzica uman

Recent, artistul ne-a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre cariera lui, afirmând că încearcă să facă o separare între Adrian Sînă şi Akcent, mai exact să lanseze piesele în limba română sub numele de Adrian Sînă, iar cele create pentru piaţa internaţională şi interpretate în alte limbi să fie lansate sub numele de Akcent.

trăieştemuzica.ro: La finalul anului trecut ai cucerit topurile cu o piesă în limba română, „Lasă-mă aşa“, interpretată alături de Lora. Acum ai început anul cu două melodii în limba engleză. Există vreo strategie prin care alternezi piesele?

Adrian Sînă: Fiecare piesă are povestea ei. De la stadiul de inspiraţie şi creaţie în studio, până la timing-ul legat de lansare şi promovare. Piesa „Lasă-mă aşa“ a fost gândită cu sufletul, influenţele pop rock sunt evidente, iar versurile sunt mature, dar spuse pe înţelesul tuturor. În plus, piesa înseamnă reîntâlnirea muzicală cu Lora, cu care am lucrat pe piesa „My passion“. Publicul a simţit emoţia melodiei, de aici milioanele de vizualizări şi difuzările de la radio.

Piesele lansate la începutul anului, „Isabel“ şi „Gold“, sunt în limba engleză. Sound-ul piesei „Isabel“ vine din mix-ul ritmurilor dance europene cu cele indiene, melodia conţinând un fragment din compoziţia muzicală „Yaadon Ki Baraat“, celebrul film indian de la Bollywood. Utilizarea piesei indiene nu este deloc întâmplătoare, ci a fost gândită ca un cadou pentru fanii şi prietenii mei din India şi Pakistan.

Care este povestea din spatele piesei „Gold“, cum a luat ea naştere?

Piesa „Gold“, realizată în studioul Akcent Music, reprezintă o muncă de echipă, în care fiecare îşi aduce aportul. Am încercat să facem altceva, o combinaţie modernă de trap cu influnţe orientale. Filmările videoclipului au fost realizate în Oman, într-o locaţie de lux, iar regizorii au gândit o poveste modernă a Fetei Morgane, pornind de la versurile piesei.

Lansezi melodii atât sub numele de Adrian Sînă, cât şi sub numele Akcent. Care este diferenţa dintre cele două branduri?

Iniţial, Adrian Sînă a fost proiectul meu solo, însă, la un moment dat, cele două branduri s-au întrepătruns. În internaţional, brandul Akcent este mult mai cunoscut, iar Adrian Sînă mai mult în România. Intenţia mea este să lansez piesele în limba română sub numele de Adrian Sînă, iar pe cele în engleză sub numele Akcent, însă nu este o regulă.

Ai colaborat cu mulţi artişti din România, dintre care îi putem aminti pe Sandra N, Lidia Buble, Lora şi Andreea Bănică. Alături de cine îţi doreşti să cânţi şi incă nu ai avut ocazia?

Da, de-a lungul timpului am colaborat cu nume importante sau cu debutanţi pe care i-am văzut crescând frumos în muzică. Sunt un artist deschis la orice propunere de colaborare. Planul meu este o colaborare cu un nume mare internaţional.

În 2016 ai lansat un album însoţit de 10 videoclipuri. Cum ţi-a venit această idee?

În studioul Akcent Music sunt produse multe piese cu mare potenţial, atât pentru România, cât şi pentru piaţa internaţională, pentru Akcent, dar şi pentru restul artiştilor.

Toate cele 10 piese sunau foarte bine, aşa că am decis să facem videoclipuri la toate, pentru că era păcat să nu ajungă la urechiile publicului. În plus, fiecare dintre cele 10 piese are un sound inedit, deci fiecare a avut succes în alt teritoriu. Iar clipurile se leagă frumos între ele, creând o poveste unitară.

Cum a fost anul 2016 pentru tine şi ce planuri muzicale ai pentru restul anului 2017?

Anul 2016 a fost un an frumos şi plin. Mă bucur că am putut lansa formula de live, Akcent Live Band, iar publicul a primit-o foarte bine, pentru că repertoriul este inedit şi antrenant.

O mare bucurie pentru mine este că studioul Akcent Music creşte, lansează artişti noi şi tineri, cu un potenţial incredibil, iar piesele produse aici sunt apreciate de public şi radiouri. Exemplul cel mai evident este piesa Lidiei Buble, „Mi-e bine“, care a fost numărul 1 în Media Forest trei săptămâni la rând.

Iar 2017 se anunta cel puţin la fel de plin.

Te influenţeaza viaţa personală în compunerea pieselor sau reuşeşti să separi complet cele două planuri?

Din punctul meu de vedere, toţi artiştii sunt influenţaţi de viaţa şi de experienţele personale. Cred că asta ne face umani şi credibili ca artişti, faptul că putem transmite prin muzică experieţele prin care trec toţi oamenii.

Pagina Akcent este locul doi pe Facebook, ca număr de fani, la secţiunea „Cântăreţi şi Trupe din România“. Care este secretul celor trei milioane de fani?

Atenţia şi respectul pentru publicul meu cred că sunt ingredientele. Încerc să îi ţin aproape prin momentele de viaţă şi prin piesele pe care le împărtăşesc cu ei. Postez zilnic şi cât mai personal, pentru că ştiu că pentru asta au dat Like paginii.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.