Cornel Ilie şi colegii lui de la Vunk împlinesc în acest an 25 de ani de la primul lor concert, iar cu această ocazie băieţii au pregătit un concert extraordinar care va avea loc pe 16 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti.
TrăieşteMuzica.Ro: Cu ce artist internaţional ţi-ar plăcea să colaborezi?
Cornel Ilie (Vunk): Cu idolul copilăriei mele, Paul McCartney. Și din artiștii ultimilor ani, cu Pink sau Mark Ronson.
Dacă nu ai fi fost cântăreţ, ce meserie ţi-ar fi plăcut să ai?
Orice ține de partea creativă sau de folosirea imaginației. Cred că aș fi devenit scriitor. Iar pe lângă asta, aș avea o carieră paralelă de jucător de tenis.
Ai un guilty pleasure?
Nu găsesc nimic guilty în oricare dintre plăcerile mele.
Care este viciul la care ţi-ai dori să renunţi?
Băutul de cola. Deși nu beau mult, mi-aș dori să găsesc puterea de a nu mai bea. Sau poate ăsta chiar este un guilty pleasure.
Ce talent ţi-ai dori să ai şi nu îl ai?
De dansator.
Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?
Mă initimidează complimentele, așa că nu prea le țin minte…
Ce piesă ai putea asculta pe repeat?
Este „Audition”, cântată de Emma Stone pe soundtrack-ul filmului „LaLaLand”.
Spune-ne trei lucruri fără de care nu ai putea să trăieşti!
Mijloc de comunicare (telefon, laptop etc), pian, aer.
Cum te-ai descrie în trei cuvinte?
Cornel Ilie, artist.
Care este cel mai aventuros lucru pe care l-ai făcut?
Am participat la Fort Boyard. Una dintre probe a fost să mânânc gândaci, iar în alta am stat într-un cilindru mare cu apă care creștea repede până deasupra mea, împreună cu mulți șerpi pe care trebuia să-i dau la o parte cu mâinile pentru a recupera niște chei care mă scoteau de-acolo.
Cu ce melodie îţi începi dimineaţa?
Mi-ar putea fi imn matinal – Queen – Don’t stop me now.
Biletele pentru concertul Vunk pot fi achizioţionate de AICI
serios! oricum nu conteaza! ca tot cantaret! se potriveste mai bine!