„În principiu sunt muzician, adică scriu și performez cântece, coloane sonore pentru piese de teatru, filme sau jocuri și dau ture de țară cu actuala trupă byron, însă mi se mai întâmplă să fac și dublaje pentru desene animate sau filme pentru copii, iar de curând m-am apucat și de audiobook-uri. Sunt fotograf amator, blogger de ocazie și turist mai inconsecvent decât mi-ar plăcea, sunt fan de beri artizanale, vinuri și tării de calitate (consumate responsabil, se înțelege) și un mare iubitor de filme și cărți bune. Sunt dependent de muzică și de oameni și nu știu cum să-mi mai împart timpul ca să ascult tot ce mi-aș dori și să mă întâlnesc mai des cu prietenii.” – asa suna prezentarea lui Daniel Radu (Dan Byron) direct de la sectiunea „despre mine” de pe danbyron.ro
Noul album byron, „efemeride”, este o colecție de conversații pe care nu le purtăm, o privire directă în ochii omului din oglindă. Pe parcursul celor 10 piese, byron te poartă într-o călătorie prin universul complex al gândurilor și trăirilor de zi cu zi, al anxietăților și întrebărilor existențiale, toate împletite subtil cu un fir de speranță și unul de distors. De la începutul lui octombrie, „efemeride” este disponibil pe toate rețelele de streaming: https://orcd.co/byron-efemeride, iar pe 18 noiembrie, trupa își așteaptă fanii la concertul de lansare din cadrul Arenelor Romane.
„Efemeride” este compus în limba română și îi are pe Dan Byron la voce, chitară și flaut, Dan Georgescu la chitară, László Demeter la bas, Andrei Ilie la tobe și Sergiu „6” Mitrofan la pian și clape.
La discutii cu Dan Byron despre noul album si nu numai:
Ai menționat de curand că „Efemeride” a fost un album în care ai explorat gândurile și stările tale. Poți să ne oferi un exemplu specific de moment sau experiență care a influențat crearea unei piese de pe album?
Oficial, la începutul lui 2021 nu mai era lockdown, dar țin minte că neoficial stăteam majoritatea dintre noi încă izolați, ieșind doar în caz de necesitate, că abia apăruse vaccinul și erau cozile alea virtuale enorme, iar nouă nu ne mai venea rândul și simțeam că o iau razna între cei patru pereți pe care oficial aveam voie să-i părăsesc, dar neoficial știam că e periculos s-o fac, așa că am scris o piesă despre cum mă transform încet-încet în statuie. Se numește „Prea târziu”.
Mulți ascultători se identifică cu temele cântate de voi. Ce încurajare sau mesaj vrei să le transmiți prin muzica voastră în aceste momente?
Că putem să vorbim deschis despre chestiunile mai puțin triviale din viața noastră, că am face bine să nu ne mai luptăm cu noi înșine și să învățăm să ne acceptăm așa-zisele imperfecțiuni.
Cum ați reușit să găsiți echilibrul între exprimarea anxietății și a speranței în muzica voastră?
Echilibrul apare doar atunci când încetezi să fugi, să încerci schimbi subiectul, să dai anxietățile la schimb pe stări mai puțin deranjante. Traducerea directă în limbajul muzical a constat în subtilități armonice, în îndulcirea disonanțelor și transformarea lor în ceva mai ușor de acceptat.
Există o piesă de pe album care are o semnificație specială pentru tine? Poți să ne spui de ce este atât de importantă?
Fiecare piesă e importantă, dar probabil dacă ar lipsi În infern n-ar mai fi același album. Este piesa la care am lucrat cel mai mult. A avut vreo patru sau cinci variante până la forma actuală. Dar nu de asta este atât de importantă, ci pentru că prin ea am reușit să exprimăm niște stări destul de comune, despre care nu prea se vorbește. Părinții noștri considerau — probabil unii încă o fac — că nu trebuie să mergi la terapie decât dacă ești nebun, iar noi trăim niște vremuri în care cam tot ce ne arătăm unii altora este flamboaiant și poveștile pe care ni le spunem sunt întotdeauna de succes. Nu vorbim despre anxietate sau depresie, afecțiuni mai comune ca guturaiul, iar dacă o facem, de obicei ne aflăm într-un cadru oficial în care ăsta e subiectul.
Ce crezi că ai face sau cum ai reacționa dacă de mâine vom fi cu toții iarăși în lockdown?
Mai mult ca sigur m-aș apuca să înregistrez încă un album. Acum chiar am toate condițiile. Între timp m-am mutat într-un apartament mai mare și mi-am transformat o cameră în studio. De altfel, acolo am înregistrat mare parte din vocile de pe „efemeride”.
Care sunt momentele tale de maximă relaxare, în afară de scris, citit și meditație?
Momentele mele de maximă relaxare se petrec ori în natură, ori în prezența oamenilor dragi mie, iar câteodată cele două variante au loc simultan și atunci chiar că totul e minunat.
