Interviu Raisa, exclusiv pentru TraiesteMuzica.ro

Raisa
  • Raisa, ai 17 ani si deja doua colaborari cu nume importante din muzica, Fly Project si Connect-R. Povesteste-ne cum ai ajuns in studiourile lor si cum ai ales piesele. 
Din dorința de a colabora cu artiști recunoscuți din industria muzicală, si cu ajutorul managerului meu, am ajuns in studiourile lor și am ales piesele care mi se potrivesc. Ambele piese au fost alese “la sentiment” ca sa spun asa – amandoua sunt pozitive, dansante iar in versuri se poate regasii oricine, indiferent de varsta. Si in viitor imi doresc sa cant piese vesele, cu un vibe bun, potrivite varstei mele dar si experientelor prin care am trecut.
  • Primul contact cu scena a fost prin intermediul dansului, ca mai apoi sa te indrepti catre muzica. Cum si de ce ai schimbat dansul cu muzica?
După rezultatele bune obținute la concursurile de dans, in paralel exersand si muzica pentru ca acestea se completeaza perfect, m-am simțit mult mai atrasa de muzica si am simtit ca asa pot fi mult mai aproape de public si pot transmite mult mai multe. 
  • Pentru muzica ai decis sa te muti din Targu Mures in Bucuresti – care a fost reactia parintiilor tai? 
Sunt o norocoasa, cu niste parinti excelenti care m-am incurajat de mica sa imi depasesc limitele si sa imi urmez visurile. Impreuna am decis ca mutarea in Bucuresti este una pozitivă, au fost si sunt alături de mine și ma susțin
  • Cum este relatia intre adolescenta Raisa, aflata la varsta intrebarilor si primei iubiri, cu parintii ei? Care este secretul pentru o buna comunicare intre parinti si adolecenti?
Este o relație deschisă, sinceră, bazată pe prietenie, parintii mei înțelegând ca eu ca și adolescent am nevoie de libertate. Secretul cred ca sta in faptul ca exista o colaborare continua și o consecventa a regulilor agreate împreuna. 
  • In urma cu o saptamana ai lansat single-ul “Ma Imbraca in Cuvinte” in colaborare cu Connect-R – care este mesajul piesei?
Clar o poveste de dragoste in care tanara adolescenta este vrăjită de magicianul Connect-r. 

  • Cum a fost la filmarea videoclipului piesei “Ma Imbraca In Cuvinte”?
Filmarea a fost efectuată cu măsuri de maxima siguranța si chiar dacă a fost foarte frig, profesionalismul echipei si dorința de a realiza un videoclip memorabil au încălzit atmosfera. La fiecare videoclip regizoarea Isabela Szanto ma face sa imi depasesc limitele si sa dau mai mult – in videoclipul “Ma Imbraca In Cuvinte” cadrele de vârf au fost suspendarea la 5 metrii inaltime și dar plimbatul cu câinii de expozitie care erau usor agitati fiind la prima filmare. Atmosfera a fost relaxata, in pauzele dintre cadre, am repetat coregrafia de Tik Tok impreuna cu dansatorii; Connect-R a fost sarea si piperul, intretinand atmosfera si incurajandu-ma permanent. După 16 ore de filmare totul a ieșit conform așteptărilor. 
  • Care este starea pe care vrei sa o transmiti oamenilor cand asculta muzica ta?
O stare de euforie, as vrea sa le transmit o parte din entuziasmul meu și sa nu uite sa fredoneze refrenul (ma îmbraca in cuvinte) când se simt îndrăgostiți.
  • Anul 2020 a fost un an dificil pentru intreaga planeta – cum a simit o adolescenta de 17 ani aceasta perioada in care interactiunea umana a fost restrictionata? Cum ai gestionat această perioadă de restricții și pe ce te-ai concentrat cel mai mult?
Eu sunt o fire optimista si pozitiva, asa ca am incercat sa iau partea plina a paharului – M-am simțit intr-o vacanța prelungita, am avut mai mult timp pentru mine, m-am focusat pe ceea ce îmi place sa fac: sa cant, sa dansez, sa fac sport. Am luat aceasta perioada ca pe o ocazie unica de a fi atât de mult timp împreuna cu familia mea. As putea spune ca timpul a stat in loc, dându-mi răgaz sa-mi tes planurile de viitor.
  • Esti eleva in clase a zecea – cum reusesti sa impaci scoala cu muzica?
Cu efort pot spune ca reușesc sa le îmbin astfel încât sa obțin rezultate maxime la fiecare. Incerc sa ma organizez din timp si cat mai bine, astfel incat sa pot merge si in studio, dar si sa merg la scoala. Daca vrei cu adevarat ceva, nimic nu este imposibil.
Raisa
  • Te pregatesti pentru admiterea la o pretigioasa scoala muzicala – te rog da-ne mai multe detalii. 
Mi-am propus inca din clasa a 5 a sa urmez cursurile colegiului Berklee si SUA si da, pot spune ca ma pregătesc intens, fac ore de canto și teorie muzicală săptămânal, specific pentru admitere. 
  • Ce pasiuni ai in afara de muzica?
Dansul a fost prima mea pasiune și a rămas in continuare. De asemenea ma pasionează foarte tare tot ce tine de moda și make up si urmaresc tutoriale expertiilor in domeniu. 
  • Ce ne poți spune despre următoarele proiecte muzicale? La ce să se aștepte fanii?
Pe prietenii mei de pe Social Media ii tin permanent la curent cu noutatile din viata mea: in acest moment sunt in lucru pentru următorul single si alte proiecte frumoase. Am multe planuri îndrăznețe si interesante pentru anul acesta, care sper sa va placa! 
 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here