joi, aprilie 16, 2026
AcasăȘTIRIAdela Popescu şi Radu Vâlcan l-au botezat pe Vlad, fiul Danei Rogoz

Adela Popescu şi Radu Vâlcan l-au botezat pe Vlad, fiul Danei Rogoz

Adela Popescu şi Radu Vâlcan l-au botezat în acest weekend pe Vlad Luca, fiul Danei Rogoz şi al lui Radu Dragomir. Slujba a fost foarte emoţionantă şi a avut loc în aceeaşi biserică în care s-au căsătorit părinţii micuţului, în urmă cu exact doi ani.

adela popescu radu valcan nasi vlad luca fiu dana rogoz

Pentru naşi, weekend-ul nu a fost lipsit de peripeţii: „Cu o seară înainte am avut concert la Timişoara, aşa că m-am întors chiar în dimineaţa botezului şi, cu toate pregătirile în stilul meu caracteristic, am fost gata, gata să ratez momentul. Din fericire nu a fost aşa, am ajuns la timp la biserică, unde am fost cu toţii emoţionaţi. Slujba a fost foarte frumoasă, finuţul nostru a fost foarte cuminte, ba chiar a şi adormit“, a spus Adela Popescu.

“Eu cred că am avut emoţii mai mari decât Adela, care este mai obişnuită cu copiii, pentru că are nepoţi. Este un sentiment minunat pe care nu îl poţi descrie în cuvinte. După acest moment îmi doresc şi mai mult să mă aflu chiar eu în postura de părinte”, a adăugat Radu Vâlcan.

Petrecerea a avut loc la Palatul Mogoşoaia, a fost discretă, cu familie şi prieteni apropiaţi care l-au sărbătorit pe micuţul Vlad până dimineaţă.

“Conceptul petrecerii a fost călătoria, aşa că ne-am gândit la un cadou care să respecte tematica şi să îi rămână amintire toată viaţa. Aşa că am luat legătura cu un colecţionar care ne-a ajutat să găsim două hărţi plus un pergament de la 1871, le-am înrămat frumos şi ne dorim să se bucure de ele când va fi mare“, a încheiat Adela Popescu.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.