luni, aprilie 20, 2026
AcasăȘTIRIAdrian Nour şi Cantaloop, concert pe 9 mai, la Hard Rock Cafe

Adrian Nour şi Cantaloop, concert pe 9 mai, la Hard Rock Cafe

Vineri, 9 mai, la Hard Rock Cafe va avea loc un concert-eveniment, unde muzica celor de la The Beatles va fi interpretată într-o manieră inedită de către Adrian Nour & Cantaloop, alături de o serie de muzicieni non-conformişti reuniţi sub egida „Beatles’n’Jazz”.

Adrian Nour

În anii ’60, trupa The Beatles era pe cât de populară, pe atât de respectată. Pe măsură ce muzica trupei creştea în complexitate, tot mai mulţi muzicieni de jazz au fost atraşi în a explora aceste compoziţii extraordinare, armonii parcă divine, de o neconvenţională complexitate armonică şi metrică. Muzica The Beatles este cu adevărat fără vârstă, aşa cum o demonstrează interesul a noi şi noi generaţii pentru song book-ul lor.

Una dintre cele mai fermecătoare apariţii şi voci ale scenei de jazz din ultimii ani din România, Cătălina-Oana Beta, împreună cu finalistul show-lui TV „Vocea României”, Adrian Nour, acompaniaţi de trupa Cantaloop, vor explora într-o manieră jazzistica non-conformistă celebrele hituri „Hey Jude”, „Yesterday”, „Yellow Submarine”, „All You Need is Love”, „Lady Madonna” şi multe altele.

Cantaloop îi reuneşte pe cinci dintre cei mai talentaţi artişti ai noului val de instrumentişti de jazz: saxofonistul Costin Roşu (discipol al legendarului Dan Mandrila, considerat cel mai bun saxofonist român din toate timpurile), basistul Adrian Flautistu (prezent în formule alături de Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian şi mulţi, mulţi alţii), Ştefan Benedict, baterist rafinat, de o impresionantă sensibilitate, Alex Borsan, pianist experimentat şi – nu în ultimul rând – probabil cel mai talentat reprezentant al noii generaţii de jazzmani de dincolo de Prut, chitaristul Liviu Negru.

Biletele pot fi găsite online pe iabilet.ro şi la Hard Rock Cafe. Acestea au preţul de 35 de lei (cu loc la masă) şi 50 de lei (VIP, cu loc la masă în faţa scenei). În format fizic, biletele pot fi găsite acum în format fizic şi în reţeaua de magazine UMAN şi SENIA din toată ţara.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.