În seara zilei de 23 mai 2016, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, în atmosfera selectă şi rafinată a evenimentului premium organizat de Vreau Bilet, Ana Popovic, cântăreaţa de origine sârbă care a cucerit lumea blues-ului cu vocea şi chitara sa, a oferit publicului român o mostră a virtuozităţii care i-a adus renumele de „Zeiţă a blues-ului modern“.
Piesa „Love you tonight“, de pe albumul „Trilogy“, a fost dedicaţia Anei Popovic pentru publicul din Bucureşti. „Mă simt extraordinar în România! E ca şi când aş cânta acasă“, a mărturisit cântăreaţa care a cucerit publicul din Bucureşti nu numai prin spectacolul său, dar şi prin prezenţa sexy pe scenă.
Piesa-tribut pe care Ana Popovic a dedicat-o muzicianului ei preferat, Stevie Ray Vaughan, a fost primită cu emoţie şi ropote de aplauze de public.
Cântăreaţa din Belgrad a împărtăşit cu spectatorii aflaţi în sala Teatrului Naţional un moment mai puţin plăcut din cariera sa artistică. Ana Popovic a cântat o piesă despre un episod care a marcat-o: artista a fost singura din trupă căreia i s-a refuzat viza pentru Canada pentru că este de origine sârbă. Iar în momentul în care cântăreaţa a interpretat „Woman to love“, sala a început să aplaude cu putere pentru a sublinia faptul că femeia pe care o iubesc este chiar cea aflată pe scena din faţa lor.
„Train“, piesă care pe albumul „Thrilogy“ este interpretată alături de Joe Bonamassa, a fost alegerea Anei Popovic pentru bis. După spectacol, cântăreaţa de blues a invitat toţi spectatorii în foaierul Teatrului Naţional pentru a schimba impresii despre concert, să facă poze şi să primească autografe pe cel mai nou CD al ei.


