Aflată la debutul său pe marile ecrane în dublajul de animaţie, Antonia va putea fi auzită din 10 mai în interpretarea rolului principal din filmul ,,UglyDolls: Păpuşi în bucluc”, unde îi împrumută vocea adorabilei şi curajoasei Moxy.
În adorabilul, dar foarte diferitul orasel Uglyville, ciudăţenia este celebrată, particularităţile sunt apreciate, iar frumuseţea este sărbătorită dincolo de aparenţe. Aici, curajoasa Moxy şi prietenii ei trăiesc cu bucurie zi de zi, într-un loc unde posibilităţile sunt nelimitate. Neobişnuiţii locuitori din Uglyville îşi mai aruncă uneori privirile către cer, de unde mai apare câte o păpuşă unicat, gata să se alăture comunităţii.
Moxy îşi iubeşte viaţa alături de prieteni, însă curiozitatea o face mereu să se întrebe ce se află dincolo de graniţe. Aşa ajung să descopere Perfecţiunea, un oras în care mai multe păpuşi convenţionale sunt antrenate conform celor mai înalte protocoale şi odată cu absolvirea cursurilor sunt trimise mai departe în Lumea Reală, unde le aşteapta iubirea copiilor care le vor primi cu braţele deschise în viaţa lor.
În Perfecţiune, Moxy şi prietenii ei ajung să fie subiectul planurilor răutăcioase puse la cale de Lou, păpuşa perfectă responsabilă de antrenarea recruţilor. Aici, UglyDolls vor afla ce înseamnă să fie diferite şi cât de grea e lupta pentru a fi iubite, totul pentru a descoperi într-un final că nu trebuie să fii nemaipomenit pentru că a fi tu însuţi e cel mai important.
Cântată și viu colorată, animația „UglyDolls: Păpuși în Bucluc” promovează frumusețea interioară și prietenia adevărată, în premieră din 10 mai, doar la cinema.


