Asaf Avidan, nominalizat la cinci categorii în cadrul World Music Awards

Asaf Avidan, artistul care prin stilul unic şi inflexiunile vocale uluitoare a revoluţionat industria muzicală, a fost nominalizat la nu mai puţin de cinci categorii în cadrul WORLD MUSIC AWARDS, una dintre cele mai importante gale care celebrează valorile muzicii internaţionale.

Asaf-Avidan concert romania palatul mogosoaia

Renumitul solist va sosi în premieră vara aceasta în România cu un concert acustic în cadrul evenimentului-concept WonderDay, ce se va desfăşura pe data de 29 iunie, pe domeniul Palatului Mogoşoaia.

Interpretul unor hituri aclamate la nivel internaţional, Asaf Avidan este în acest an nominalizat la WORLD MUSIC AWARDS alături de artişti precum André Rieu, David Bowie, John Legend, Paul McCartney, Robbie Williams sau Sting la categoriile: „Cel Mai Bun Artist”, „Cel Mai Bun Concert Live”, „Cel mai bun Entertainer”, „Cea mai Bună Piesă (varianta Remix)” şi „Cel mai Bun Videoclip (varianta Remix)”.

Câştigătorii WORLD MUSIC AWARDS vor fi anunţaţi pe data de 25 mai în cadrul unei ceremonii fastuoase ce va avea loc la Monaco. Cu o tradiţie de peste 25 de ani, premiile WORLD MUSIC AWARDS onorează cei mai valoroşi artişti ai fiecărui continent şi cel mai bine vândute albume ale anului.

Premiile sunt acordate pe baza numărului de materiale vândute la nivel internaţional şi prin votul online al publicului la fiecare categorie. Trofeele oferite în cadrul ceremoniei înfăţişează Artistul şi Lumea şi sunt produse de aceeaşi firmă care realizează statuetele de Oscar.

WonderDay este o premieră pentru România, o poveste, o experienţă, un vis feeric transformat în realitatea unui eveniment construit pentru fiecare dintre noi. Alături de Asaf Avidan şi Noora Noor, în cadrul WonderDay vor sosi artişti în premieră în România, producţii artistice originale, toate acestea fiind plasate într-un spaţiu autentic de poveste presărat cu decoruri nemaiîntâlnite, instalaţii luminoase spectaculoase şi elemente fantastice ce vor prinde viaţă timp de o zi.

Biletele spre lumea WonderDay sunt disponibile în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online pe myticket.ro, la următoarele categorii de preţ:

Regular: 129 lei în perioada 6 aprilie – 6 mai, 139 lei în perioada 7 mai – 7 iunie şi 149 lei în perioada 8 iunie – 28 iunie. Biletele pot fi cumpărate şi în ziua spectacolului, de la intrare, în limita biletelor disponibile, la preţul de 160 de lei.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here